Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Peste 250 de acțiuni informativ-preventive desfășurate de jandarmii montani în luna august a.c.

Jandarmii montani de la posturile Zănoaga și Peștera au desfășurat  în luna august a.c., 252 acțiuni de informare a turiștilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor legislației aplicabile în zona montană, dar și la pericolele la care își pot expune sănătatea și siguranța prin camparea în locuri neamenajate.

Activitățile s-au desfășurat în zonele Peștera, Zănoaga, Padina, Lăptici, Piatra Arsă, Horoabe, Păstrăvărie, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei, Contur Lac Bolboci,  Scropoasa, 7 Izvoare, Rătei, Brătei și Dichiu din Munții Bucegi, în locuri de campare, precum și pe traseele montane.

În urma acestora au fost aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, dintre care 93 de avertismente și 57 amenzi în valoare totală de 13.300 lei pentru aprinderea focului și parcarea autoturismelor în spații neamenajate, desfășurarea de activități de picnic în afara zonelor special amenajate, instalarea în fondul forestier de corturi, fără drept, precum și pentru pescuitul recreativ fără permis în habitatele piscicole naturale.

În cadrul acțiunilor au fost distribuite peste 400 de pliante fiind informați aproximativ 1000 de turiști.  

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share