De astăzi intră în scenă concurenții la Secțiunea de Violoncel: 54 de mini-recitaluri sunt accesibile gratuit pe www.festivalenescu.ro între 30 august și 4 septembrie 2020
Concursul Internațional George Enescu a deschis astăzi prima etapă a competiției, în cadrul Secțiunii de Violoncel, cu 54 de mini-recitaluri de susținute de violonceliști din întreaga lume publicate pe www.festivalenescu.ro și supuse analizei juriului, după un Concert de Gală susținut pe 29 august cu sala Ateneului goală, dar cu audiențe online mai mari decât la edițiile anterioare.
Etapa de violoncel se va derula până pe 3 septembrie, dată până la care publicul are acces la înregistrări pe site, iar juriul va evalua performanțele concurenților. Rezultatele vor fi anunțate pe 4 septembrie, la ora 20.00, pe www.festivalenescu.ro . Doar 12 concurenți din cei 54 vor trece în a doua etapă. Cel mai tânăr concurent are 14 ani, iar cel mai în vârstă – 31.
Pentru a crea o legătură între muzicieni și spectatori, platforma asigură trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegându-și intensitatea și forma reacției. De asemenea, spectatorii pot să scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i încuraja. Reacția publicului la aceste mini-recitaluri va fi transmisă concurenților și juriilor și va fi dată publicității. Iubitorii muzicii pot să și distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.
Concursul Internațional George Enescu a început ediția din 2020 cu un public record pentru transmisiunile online ale competiției de până acum: 3027 de spectatori au fost pe site-ul www.festivalenescu.ro, în timpul concertului de deschidere de sâmbătă, 29.08.2020. La această audiență se adaugă și iubitorii muzicii care au urmărit transmisiunile în direct de pe canalele TVR, de la Radio România Muzical și de pe alte platforme. Spre comparație, în Ateneu, ar fi putut avea acces în jur de 700 de spectatori, iar în 2018 au fost 1656 spectatori online la Gala de deschidere.
Cu toate acestea, lipsa publicului din sală a fost o prezență în sine la acest concert unic pentru Concursul Enescu, după cum arată compozitorul Dan Dediu, al cărui triplu concert, Brahmsodia, a fost interpretat în primă audiție mondială în cadrul concertului de deschidere:
„Mi s-a făcut pielea de găină la finalul fiecărei piese din program. Validarea imediată a actului interpretativ pe care o dă ropotul de aplauze e ceva ce nu poate fi înlocuit de nimic. Nu e vorba ca nu e public in sală. Publicul a fost peste tot și a urmărit concertul in cele mai mici amănunte. Mă uitam la figurile transfigurate ale colegilor mei muzicieni din orchestră, atunci când nu cântau, ci ii urmăreau pe soliști. Erau acolo, trup și suflet cu ei. Mobilizarea aceasta a orchestrei, a dirijorului și a soliștilor a fost exemplară, și m-a impresionat. Dar cel mai mult m-a impresionat această formă de eroism prin care au asumat, după atâta muncă și efort, tăcerea sălii ca încununare a actului artistic. Momentul în care muzicienii se înclină în fața sălii goale are ceva din smerenia călugărilor din pustiu, care ating cele mai adânci experiențe și performanțe spirituale fără să bată toba, ci cresc și sporesc duhovnicește înlăuntrul propriului lor sine. Cineva spunea ca în epoca noastră eroismul a murit. Concertul de ieri a demonstrat că resursele noastre de eroism sunt intacte. A fost un act in care muzica a arătat ce este într-adevăr pentru viață: o luptă pentru demnitate, prietenie și comuniune. Cât despre piesa mea, cred ca a fost cântată cu mare dăruire, muzicalitate și tensiune estetică de către toți participanții. Sunt fericit și le mulțumesc!”, a declarat presei Dan Dediu.
Triplul Concert compus de Dan Dediu special pentru Concursul Enescu a fost interpretat de trei laureați din edițiile precendente: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduțiu (violoncel, 2011) și Victoria Vassilenko (pian, 2016) acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Josep Caballé Domenech. O altă premieră din programul de deschidere a fost Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu – lucrare distinsă cu premiul I al Concursului Enescu din 2018.
Concertul de deschidere urmează să fie urcat și pe contul de Youtube al Festivalului Enescu, iar în următoarele 30 de zile poate fi văzut și pe platforma Raiffeisen Art Proiect #StagiuneVirtuală (https://art.raiffeisen.ro/) .
Accesul la tot conținutul online al Concursului din această perioadă este gratuit. Programul complet este la acest link: https://www.festivalenescu.ro/program/. Catalogul Concursului poate fi consultat aici : https://www.festivalenescu.ro/concurs/catalogul-oficial/#pagina_1 .
Concursul funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor lui George Enescu în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.

Mai multe despre această ediție a Concursului:
- Concursul George Enescu invită societatea românească să răspundă la Provocarea „Salvează Frumusețea în viață”
- Un Manifest de responsabilitate socială și personală: Depinde numai de noi să alegem ce pierdem și ce salvăm în vremea pandemiei
- Alege viața și frumusețea | Spotul Concursului Internațional George Enescu 2020
- Un basm cu Brahms, spre o imagine actuală a Frumuseții. Brahmsodia – Triplu Concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op.169 | Dan Dediu
Mesajul tău a fost trimis
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan