Peştera Bolii, canionul cartic din Ţara Haţegului

Ţara Haţegului este un ţinut unic în România. Istoria, legendele şi locurile desprinse parcă din poveşti se împletesc pentru a crea un cadru magic. Două dintre bogăţiile de aici sunt Peştera Bolii şi Canionul carstic de la Băniţa.

Situată în partea de nord municipiului Petroşani, la numai 6km de acesta, pe drumul ce leagă Valea Jiului de Ţara Haţegului, acolo unde se întâlnesc Munţii Retezatului cu cei ai Sebeşului, începe şi peştera , în locul unde Pârâul Jupâneasa se pierde printre calcarele jurasice trecând printr-un portal cu baza de 20 m şi şi o înălţime de10 m. Galeria principală a peşterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevărate săli spaţioase. Formaţiuni de scurgere apar în locurile înalte şi pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboară cu 3 m. La ieşire din peştera pârâul poartă numele de Galbina. Peştera Bolii este o străpungere naturala accesibilă pe toată lungimea ei, una din puţinele peşteri de acest fel din ţară. Istoricii afirmă că a fost locuită în perioada neoliticului şi apoi în epoca bronzului.

Prin anii ´60 s-au început mici amenajări construindu-se un pod de trecere peste pârâu însă acestea au fost întrerupte iar podul distrus în timp, iar peştera a fost abandonată pâna de curând când speologii de la Asociatia Petroaqua, au început reamenajarea ei fiind montate mai multe  podeţe peste golurile peşterii şi răurile subterane.

În sala cea mai mare a peşterii erau organizate în perioada interbelică, concerte muzicale, sala fiind chiar denumită la vremea respectivă „Sala de concert si dans” , ca urmare a acusticii deosebite din interior. În anul 2007 în ziua de 1 mai primăria Băniţa a organizat manifestări artistice atât în interiorul peşterii cât si în afara ei.

În peşteră trăiesc două tipuri de lilieci.

Pe pereţii se pot vedea imagini cu animale, scene de vânătoare şi tot soiul de alte picturi rupestre care ar putea rivaliza cu cele de la Lascaux sau Altamira. Parcă-s copie fidelă, ei dar mergi acolo să le afli povestea, unele chiar sunt copii fidele, din urma unor documentare filmate în peşteră.

O altă surpriză ar fi imaginea  Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, ce pare sculptată în perete peşterii, părând că iese din apă să se înalţe la cer.

Printre poveştile acestei peşteri se spune că Jupâneasa venea adesea în peşteră şi se ruga la Maica Domnului să-i aducă iubitul mai repede acasă, acesta era plecat să lupte  la Dunăre.

Legenda Jupânesei

 “Cu  mult înaintea cuceririi Daciei de către romani, aceste meleaguri sălbatice şi greu de cucerit erau ocupate de mici comunităţi de daci liberi care îşi apărau cu străşnicie teritoriul, obiceiurile şi legile Marelui Preot Zamolxis, divinitatea supremă a tuturor geto – dacilor. Geto- dacii sunt cunoscuţi ca fiind singurul popor care încă de la începuturi au ascultat, s-au rugat şi au crezut într-o singură divinitate supremă –Marele Preot Zamolxis. Marele Preot a hotărât ca toţi preoţii după moarte să se transforme în lupi albi, iar pe cel mai cu credinţă, Marele Preot, întru gloria veşnică a dacilor liberi, l-a numit Marele Lup Alb, cu puteri depline întru ascultarea celorlaţi. Marele Lup Alb veghează libertatea dacilor şi a pământurilor, aşteptând clipa când Zamolxis  îi va cere ca prin urletul de luptă a lupilor albi să anunţe apropierea duşmanului iar haita de lupi albi împreună cu stăpânii pământurilor să înfrângă prin luptă şi să alunge duşmanii. În vremuri tare de demult stăpâna pământurilor şi pădurilor din jurul Peşterii Bolii, zestre de la părinţii săi bogaţi, era o neînfricată domniţă ce se numea Jupâneasa. Mândră, domnoasă, gătită tot timpul, puţin cam rea şi trufaşă,  îşi dorea în taină, ca iubitul ei, chemat  la luptă de Lupii Albi, să se întoarcă de grabă din războiul purtat cu duşmanii din zări îndepărtate. Cu ochii negri, părul lung şi mătăsos, obrajii rumeni, frumoasa Jupâneasă coborî în peşteră la icoana Sfintei Fecioare Maria, apariţie misterioasă în stânca peşterii, rugându-se fierbinte şi poate prea insistent, să-i dea calea prin care să îl readucă acasă pe iubitul plecat. Fecioara Maria îi îndeplini dorinţa neînduplecată de a pleca în nemărginite zări, transformând-o într-un pârâiaş cu unde cristaline, numit de atunci Jupâneasa, ce curge vijelios la vale şi îşi cheamă eter prea frumosul iubit.”

Denumirea peşterii vine de la familia Bolia, menţionată în anul 1404 într-un act de donaţie a Regelui Sigismund, acesta împroprietărea voievodul Bolia cu proprietăţi de pământ şi păduri în zonă.

Râul care traversează peştera se numeşte Jupâneasa, însă după ce iese din peşteră îşi schimbă numele, în Galbena.

Este singura peșteră din România unde rocile calcaroase sunt străpunse în totalitate de către o apă curgătoare de la un capăt la celălalt.

Pestera Bolii aparţine ariei protejate a Parcului Natural Grădistea Muncelului- Cioclovina cuprinzând 8 rezervaţii şi monumente ale naturii, dar şi monumente istorice precum: Cetatea Dacica Bolii sau Castrul de a Crivadia. Ca rezervaţii şi monumente naturale trebuie amintite şi  Complexul carstic Ponorici- Cioclovina (Peştera Valea Stânii), Cheia şi Peştera Şura Mare, Peştera Tecuri, fânetele Pui, locul fosolifer Ohaba Ponor, Cheile Crivadiei şi dealul şi Peştera Bolii.

Datorită golului subteran generos din interiorul grotei, germanii au ales filmarea câtorva scene pentru documentarul „Legenda Nibelungilor”

Stejărel Ionescu

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media