Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Piața de Gros din Timișoara, iluminată eficient, cu becuri led

Societatea Piețe S.A. Timișoara a finalizat modernizarea sistemului de iluminat perimetral din Piața de Gros din Timișoara. Astfel, spațiul se transformă într-unul iluminat mai eficient și mai economic.
„Ne dorim să reducem din costurile de administrare, să fim mai eficienți energetic și să asigurăm condiții cât mai bune pentru colaboratorii noștri, producătorii agricoli, persoanele fizice sau juridice cu care lucrăm, dar și pentru agenții economici și prestatorii de servicii. Piața de Gros din Timișoara este prima dintre cele unsprezece pe care le gestionăm și în care investim pentru modernizarea sistemului de iluminat”, a precizat directorul general al societății, Mirel Pop.
În urma modernizării sistemului de iluminat din Piața de Gros, societatea a redus consumul la jumătate și a crescut semnificativ calitatea și intensitatea iluminatului. Înaintea investiției, fiecare bec consuma 160 de watts și se obțineau 3 mii de lumeni, în vreme ce acum noile becuri consumă fiecare 80 de watts și se obțin 11 mii de lumeni. Piața de Gros din Timișoara reprezintă principalul punct de desfacere și sprijin pentru comercianții și producătorii agricoli, pentru întreaga zonă de vest a țării și zona transfrontalieră cu Ungaria și Serbia.

În momentul actual există spații dotate pentru ca vânzătorii să își poată desfășura activitatea în condiții de igienă și confort. Piața de Gros este structurată după cum urmează:
• 24 boxe x 58 mp = 1392 mp
• 16 chioșcuri x 10 mp = 160 mp
• 20 boxe x 24 mp = 480 mp
• 25 chioșcuri x 21 mp = 525 mp
• 85 comercianți = total suprafață închiriată = 2.557 mp
• un restaurant

Următoarea piață în care se vor face investiții în iluminatul perimetral este Piața de Producători Mehala 2.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share