Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Plămânul trebuie tratat împreună cu intestinul gros. Cum păstrăm starea de echilibru în organism

În medicina tradițională orientală, plămânii (sistemul respirator) se află în aceeași lojă energetică cu intestinul gros (loja Metal). Aceasta înseamnă că există o strânsă legătură între plămâni și intestinul gros. O bună sau proastă funcționare a unuia va influența activitatea celuilalt.

Cu alte cuvinte, dacă există o problemă pe meridianul Plămân, în scurt timp va apărea o problemă și pe meridianul Intestin gros și invers. Deci, nu putem trata eficient plămânul, dacă nu tratăm – echilibrăm și intestinul gros. Există o legătură și între mucoasa digestivă și mucoasa bronșică, respiratorie. Să nu uităm că tractul respirator se întrepătrunde cu cel digestiv. Am tratat de multe ori în practica mea medicală alergii respiratorii sau cutanate (de reținut că la nivelul pielii se observă dezechilibrele respiratorii), curățând mai întâi tubul digestiv de paraziți intestinali.

O bună parte dintre cei cu infecții respiratorii au descris la debutul bolii existența unui scaun moale sau diareic, care nu i-a deranjat foarte tare. În momentul în care s-a dezechilibrat flora intestinală, este numai o chestiune de timp să se ajungă și la dezechilibrul plămânilor.

Factorii care afectează preferențial loja Metal (Plămân – Intestin gros) sunt:

Ca factor alimentar – gustul picant. Când apare o dorință mare de alimente picante, ne putem gândi la un dezechilibru.

Ca factor psihic – anxietatea, melancolia, tristețea, supărarea și grijile. Acum înțelegeți de ce anxietatea și grijile legate de îmbolnăvire ne pot șubrezi și mai mult organele afectate de virus, creându-i acestuia cale liberă de a pătrunde în organism.

Ca factor fizic – uscăciunea mucoaselor, care trebuie evitată. De aici și recomandările legate de hidratare. O mucoasă uscată este o mucoasă cu imunitate scăzută și mai predispusă de a se infecta, de a favoriza infecția și înmulțirea factorilor patogeni (bacterii, viruși).

Urmările stresului (panica) la acest nivel, al meridianului Plămân – Intestin gros: crize de astm, enterite, colită ulceroasă.Urmările stresului (panica) la acest nivel, al meridianului Plămân – Intestin gros: crize de astm, enterite, colită ulceroasă.

Semnele afectării plămânului sunt: fatigabilitate fizică și psihică, tristețe, modificarea timbrului vocii, tuse, transpirație.

Semnele afectării intestinului gros sunt: diaree sau constipație, însoțite de tulburări hidroelectrolitice; manifestări la nivelul anusului sau ano-rectale; asocierea cu tulburări urinare.

Toate acestea pot determina o modificare a stării generale.

Manifestările psihice pot fi cauzate de o insuficiență energetică la nivelul meridianului Plămân – Intestin gros (plâns ușor, intrăm cu gândurile în ireal – stare de reverie și contrarietate la lucruri mărunte) sau pot fi cauzate de un exces energetic la acest nivel (melancolie, scade bucuria de a fi, obsesii pentru viitor, gelozie și chiar tendință de suicid).

Sfaturi pentru starea de echilibru a plămânilor și intestinului gros

Pentru a păstra echilibrul organismului, care se va reflecta la nivelul plămânilor și intestinului gros, este importantă alimentația, hidratarea, oxigenarea organismului.

Evitați supraalimentația frecventă pe stres (bulimie pe stres și anxietate), excesul de proteine animale, conservele și alimentele intens procesate industrial, cu mulți coloranți și aditivi alimentari. Toate acestea vor face ca organismul să trebuiască să neutralizeze toxinele din alimentația noastră și energia va fi direcționată în acest sens și mai puțin pentru apărarea imunitară – lupta cu virușii sau alți agenți patogeni. Deci, alimentația trebuie să fie cât mai ușoară. Puteți apela la probiotice pentru a reface flora intestinală și implicit a susține imunitatea. Alimentele care conțin probiotice sunt zeama de varză, gogonelele (acestea conțin și o cantitate mare de vitamina C naturală).

Puteți folosi ceaiuri sau tincturi pentru buna funcționare a intestinelor în afecțiuni respiratorii, cum ar fi: anason, chimen, fenicul, busuioc, coriandru, mușețel, salvie.

De asemenea, apelați la gemoterapie: Extract din mlădițe de Merișor pentru reglarea tranzitului și refacerea florei intestinale sau Polygemma 15 – intestin detoxifiere, pentru o cură de întreținere a funcționalității intestinelor, chiar dacă nu aveți manifestări la acest nivel. Extractul din muguri de Smochin este, și el, un gemoterapic extrem de eficient pentru reglarea funcționalității stomacului, cu efect de reglare și la nivel neurovegetativ, calmând stările de agitație, neliniște. (Preparatele enumerate se găsesc în farmacii, sub sigla Plantextrakt – n.r.)

În această perioadă ar trebui evitat laptele, care poate provoaca inflamație și un exces de mucus. Puteți folosi însă iaurtul natural și chefirul, care conțin probiotice. De evitat și produsele care conțin zahăr – fermentează și distrug mucoasa – sau produsele care conțin drojdie – tot din cauza fermentației. Atenție și la consumul de alcool!

Hidratarea este de asemenea foarte importantă, 70-80% din greutatea corpului fiind apă, așa cum bine știm – de aici importanța ei în organism și dereglările pe care le poate induce un aport insuficient de apă. Apa este esențială pentru eliminarea toxinelor din organism. Deci, țineți cont să vă hidratați corespunzător, cu 1 – 2 litri de apă zilnic.

Oxigenarea este și ea foarte importantă pentru buna funcționare a celulelor întregului organism.

Plămânii sunt cei care ajută la schimbul de gaze: intră aer cu oxigen și se eliberează dioxid de carbon. Aerisiți cât mai des casa, având grijă totodată să nu stați în curent. Faceți exerciții de respirație, cel puțin o dată pe zi, în fața ferestrei deschise (inspir 5 secunde – pauză 5 secunde – expir 5 secunde – de mai multe ori) minim 10-15 minute pe zi.

Temperatura este importantă. Trebuie să mențineți o temperatură constantă în casă, 20-22 grade Celsius, astfel încât organismul să nu cheltuiască energie pentru termoreglare.
Intervenții la nivel respiratorDe cele mai multe ori poarta de intrare în organism a factorilor patogeni este cavitatea bucală și cea nazală, mai ales pentru afecțiunile respiratorii. Dacă găsesc aici un teren propice se vor dezvolta și vor migra în întreg organismul.

Putem face prevenție curățând cât mai bine această zonă. În acest sens, se pot folosi tincturi (de Cimbru, Soc, Trei frați pătați) sau preparatul Mira – pentru gargară (un extract de smirnă, cu efect important dezinfectant, antiinflamator).

Extractele gemoterapice care susțin buna funcționare a aparatului respirator sunt cele din muguri de Brad, muguri de Mesteacăn și mlădițe de Măceș – pe care le recomand pentru copii și Coacăz negru, Arin negru, Lemn câinesc, pentru adulți. Indiferent de vârstă, puteți apela la preparatul gemoterapic complex Polygemma 5 – cavitate bucală și gât.

Mestecați cuișoare – asigură o dezinfectare a gurii, prin efectul puternic al eugenolului.

Pentru cei care au probleme cronice la nivelul aparatului respirator (bronșite, traheobronșite), în cazul fumătorilor și celor care au avut recent viroze respiratorii și nu s-au refăcut în totalitate, le recomand Polygemma 16 – plămâni (efect antiscleros, antispastic, de echilibrare hidrică, reduce fibroscleroza, crește capacitatea respiratorie), în asociere cu Extractul din muguri de Călin, administrat seara.

Dacă apar afectări ușoare ale tractului respirator, cu tuse, apelați la Polygemma 3 – tuse (merge pe tusea seacă și cea productivă), în asociere cu ceaiuri calde de Scai vânăt și Podbal, pentru a favoriza expectorația.

Este bine să apelați la medic întotdeauna când observați că se instalează un disconfort la nivel respirator. Nu trebuie să subestimăm riscul infecției, dar nici nu trebuie să considerăm că este o afecțiune de neînvins.

Ridicați-vă nivelul de energie cu gânduri pozitive și sentimente de recunoștință, iubire. Organismul nostru este un mecanism minunat, proiectat să ne apere – trebuie doar să fim alături de el (nu împotriva lui) în acest demers.

Dr. Dana Mișa Șelaru – medic specialist de Medicină de Familie, cu competență in ramuri ale medicinei alternative: acupunctură, homeopatie, gemoterapie, apifitoterapie
Lector al Asociației Române de Gemoterapie și Homeopatie

Sursa: plantextrakt.ro

Citește și:

Cauze spirituale ale bolilor și vindecarea: Picioarele

Bolile de stomac – cauze spirituale

De ce avem probleme cu INIMA? Cauze spirituale si vindecare

Cancerul- cauze spirituale

Cauzele SPIRITUALE ale bolilor – Louise L. Hay

De ce ne imbolnavim? Cauzele spirituale ale SUFERINȚELOR NOASTRE

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share