Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene

Astăzi, 20 decembrie 2024, s-a desfășurat ședința ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, întâlnirea fiind prezidată de prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin, alături de inspectorul șef al ISU HUNEDOARA locotenent colonelul  Alin Nasta.
În cadrul ședinței s-a discutat și aprobat „Planul de măsuri privind asigurarea unei intervenții eficiente în cazul producerii unor situații de urgență în stațiunile turistice Straja, Râușor și Parâng”, în vederea eliminării și diminuării unor posibile situații cu impact negativ asupra turiștilor din stațiunile montane anterior menționate.
Principalele acțiuni și măsuri prevăd:
 PENTRU STAȚIUNEA PARÂNG:
• Verificarea marcării corespunzătoare a sectoarelor de drum asupra cărora s-a dispus închiderea temporară a circulației;
• Identificarea și punerea la dispoziția I.S.U Hunedoara a unui spațiu utilizat de către Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și/sau Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara
• Executarea de recunoașteri și patrule în zilele de sărbători legale (Crăciun și Anul Nou);
• În cazul producerii unor situații de urgență se vor alerta din faza de apel forțe și mijloace suplimentare din cadrul I.S.U. Hunedoara;
• Nominalizarea unor responsabili de punerea în funcțiune a instalației de transport pe cablu pentru asigurarea transportului echipajelor și mijloacelor de primă intervenție. Datele de contact ale personalului responsabil vor fi comunicate către I.S.U. Hunedoara;
• Acordare sprijin pentru I.S.U. Hunedoara de către Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Inspectoratul Judeţean de Jandarmi pentru asigurarea transportului efectivelor și mijloacelor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență;
• Asigurarea schimbului de date de interes operativ între Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Petroșani;
• În situații de urgență se va solicita prin Dispeceratul Consiliului Județean Hunedoara autospeciale de deszăpezire pentru facilitarea accesului autospecialelor de intervenție.
 PENTRU STAȚIUNEA STRAJA:
• Executarea de recunoașteri și patrule în zilele de sărbători legale (Crăciun și Anul Nou);
• În cazul producerii unor situații de urgență se vor alerta din faza de apel forțe și mijloace suplimentare din cadrul I.S.U. Hunedoara;
• Acordare sprijin pentru I.S.U. Hunedoara de către Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Inspectoratul Judeţean de Jandarmi pentru asigurarea transportului efectivelor și mijloacelor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență;
• Asigurarea schimbului de date de interes opeartiv între Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Asociația ”Pro Straja”;
• Informarea cu celeritate a Asociației ”Pro Straja” asupra oricărui eveniment produs în zona stațiunii Straja precum și despre manifestarea unor fenomene hidro-meteorologice extreme prin mesaje text dedicate;
• Constituirea unor echipe/patrule din cadrul Poliţiei locale Lupeni, care să reglementeze accesul, respectiv parcarea autoturismelor în afara părţii carosabile, astfel încât să se faciliteze activitatea de deszăpezire precum şi intervenţie în caz de necesitate a echipajelor de Ambulanţă, SMURD şi ale ISU în staţiune.
 PENTRU STAȚIUNEA RÂUȘOR:
• Executarea de recunoașteri și patrule în zilele de sărbători legale (Crăciun și Anul Nou);
• În cazul producerii unor situații de urgență se vor alerta din faza de apel forțe și mijloace suplimentare din cadrul I.S.U. Hunedoara;
• Acordare sprijin pentru I.S.U. Hunedoara de către Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Inspectoratul Judeţean de Jandarmi pentru asigurarea transportului efectivelor și mijloacelor de intervenție în situația producerii unor situații de urgență;
• Asigurarea schimbului de date de interes operativ între Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara și Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Râu de Mori.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share