
Inițiativa „Plantăm fapte bune în România” a reunit voluntari dornici să se implice activ în cadrul acţiunilor de împădurire din 4 judeţe care au plantat în lunile de primăvară: Timiş, Vâlcea, Iaşi şi Giurgiu.
În judeţul Timiş, cei 10.000 de puieţi rămaşi din toamna anului trecut au fost plantaţi cu ajutorul a 600 de voluntari. Viitoarea perdea forestieră va avea rol de protecţie a unei părţi din localităţile SînMihaiu Român şi SînMihaiu German.
La Feteni, în judeţul Vâlcea, 150 de voluntari au plantat 2.200 de puieţi de gorun şi frasin pe o suprafaţă de 0.4 hectare, rolul pădurii fiind acela a rezolva alunecările de teren din zonă. În toamna anului trecut, alţi 9.500 de puieţi au fost plantaţi aici.
Ieşenii au plantat primăvara aceasta, într-o locaţie nouă. Pe 2 aprilie, la Leţcani, 8.000 de puieţi au fost plantaţi pe o suprafată de 2 hectare.
”Am început acțiunile de plantare în localitatea Lețcani și ne propunem ca în următorii ani să plantăm aici o suprafață de aproximativ 20 de hectare. Avem planuri mari, dar ne bucurăm de susținerea cetățenilor şi a administrației locale. Deși vremea nu a fost prietenoasă cu noi sâmbătă, nu am renunțat și am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus. Am plantat împreună cu 350 de voluntari o suprafață de 2 ha”, declară Livia Bibire, coordonator judeţean Iaşi.
În acelaşi weekend, la Malu, localitate din judeţul Giurgiu, 1.000 de puieţi de salcie şi plop au fost plantaţi de către angajaţi ai companiilor Mega Image, HP, HPE, Wipro şi Unicredit Bank, sponsorii proiectului, au revenit la Giurgiu pentru completarea plantaţiei începute pe 14 noiembrie 2015.
Vă reamintim că „Plantăm fapte bune în România” și Publicis Groupe România au lansat în primăvara acestui an campania Green Endorsement. Voluntarii participanți la acțiunile de împădurire naționale organizate de „Plantăm fapte bune în România” vor primi certificatul Green Endorsement recunoscut de cele mai mari companii din țară.
Green Endorsement este un certificat care atestă că implicarea în organizarea inițiativei de împădurire națională, sub formă de organizator sau plantator, dovedește calități importante pe care orice companie și le-ar dori de la angajații săi. Deja peste 30 de companii multinaționale și alți jucători importanți din economia românească acordă formal atenție voluntariatului în analiza profilului candidatului.
„Plantăm fapte bune în România” va continua cu o acțiunile cu îngrijirea plantațiilor (atât cele de anul acesta cât și cele din anii anteriori), iar în toamnă o acțiune masivă de împădurire în aceeași zi în mai multe județe. Voluntarii organizatori se pot înscrie pe link-ul acesta, iar voluntarii plantatori aici.
Despre „Plantăm fapte bune în România”
Din 2011 şi până în prezent, 22.180 voluntari au plantat și îngrijit 462.200 copăcei pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive în 20 de judeţe. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat șase distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.
Persoană de contact:
Narcisa Gheorghe, Coordonator comunicare: narcisa.gheorghe@plantamfaptebune.ro
Marin Toma, Coordonator voluntari: marin.toma@plantamfaptebune.ro


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Administrația locală din Târgoviște anunță investiții majore în unitățile de învățământ
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
Vrei să îți vinzi mașina? Ia în calcul un polish auto înainte