Căutăm voluntari pentru plantare în comunitate 🙂
În cadrul proiectului Arta în comunitate ne-am propus să aducem oamenii mai aproape de artă și arta mai aproape de oameni. Ne-am propus de asemenea să înfrumusețăm spațiul verde de la Galeria Park și să creăm conexiuni relevante între oameni.
Am ajuns la etapa în care dorim să plantăm un gard viu în jurul parcului și vă invităm alături de noi la Plantare în comunitate, vineri, 26 mai de la ora 16 în parcul de la Galeria Park (Str. George Enescu nr. 1). Noi aducem plantele și materialele, pe voi vă așteptăm cu energie faină, voie bună și dorința de a planta ceva frumos în comunitate. Evenimentul va fi ghidat de Livia Mateiaș și Goran Subin.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului Arta în comunitate, organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara în parteneriat cu studioul artouching.
Proiectul este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara.
Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan