Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Polițiștii din Dâmbovița au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale

Polițiștii din Dâmbovița, în permanență la datorie pentru siguranța cetățenilor

La data de 18 ianuarie a.c., 227 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de efective de jandarmi, au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 25 de evenimente, dintre care 12 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, din care 8 contra persoanei și 3 contra patrimoniului.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 69.000 de lei, au reținut 19 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, pe raza întregului județ, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare, au fost legitimate 1913 persoane, verificate 77 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 71 de restaurante/terase/fastfood-uri.

Activitățile desfășurate au vizat și verificarea modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară în mijloacele de transport de persoane, fiind controlate 347 de astfel de vehicule.

Totodată, polițiștii au aplicat 9 amenzi unor persoane care nu au respectat reglementările privind portul măștii de protecție.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share