Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației HORECA.
La întâlnire au participat: Valentin Lixăndroiu, Președintele Asociației HORECA, Bogdan Hîncu, Oana Voicu, Bogdan Berețean și Ștefania Stroică, membrii Consiliului Director și Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Discuțiile au vizat modalitățile de sprijin ale autorităților locale în promovarea turismului local și, implicit, a dezvoltării județului Dâmbovița.
”De când m-am implicat în viața publică a județului, așa cum bine știți, turismul și promovarea valorilor locale au constituit priorități zero pentru mandatele mele. Avem un județ frumos și care oferă un potențial turistic de neegalat. În jurul unor activități turistice putem dezvolta zone economice întregi prin intermediul cărora să asigurăm locuri de muncă pentru întreg județul nostru și chiar pentru cele din vecinătate.
Patrimoniul cultural și identitatea locală sunt două pietre de temelie pe care se pot construi atât activități economice noi, cât și întreaga rețea HORECA din zonă. Este o moștenire care trebuie conservată și transmisă cu mare grijă tinerei generații.
Turismul de tranzit, practicat de foarte mulți vizitatori, trebuie transformat în turism de medie și lungă durată. Acesta poate fi revigorat prin încurajarea turismului etnocultural – prin intermediul căruia turiștii să cunoască tradițiile zonei, să participe la evenimente cultural-artistice, să cunoască poveștile din spatele multor ziduri medievale.
Apoi, prin turismul de tip cultural – religios, să încurajăm vizitatorii să se cazeze la pensiunile din zonă, să nu facă doar pelerinaj de o zi la o mănăstire sau alt lăcaș de cult, ci să existe trasee și evenimente în jurul unor sărbători religioase sau chiar simpozioane cultural-științifice.
Prin astfel de strategii de atragere a turiștilor putem oferi un weekend prelungit sau o vacanță în toată regula.
Pentru aceasta, însă, trebuie derulate proiecte în jurul patrimoniului cultural, educațional, religios, geografic și chiar culinar. Totul trebuie să fie autentic. Aici, însă, va fi nevoie de un efort comun din partea tuturor factorilor locali, care, de altfel, s-au arătat interesați de acest proiect.
Evident că, un rol important în gestionarea și oferirea unor servicii culturale și turistice de calitate, pe lângă entitățile private, îl au și instituțiile publice locale.
Este nevoie de o strategie reală de turism și acest lucru nu se poate realiza fără expertiza celor din HORECA. Îi felicit pe fondatorii Asociației HORECA pentru implicarea în dezvoltarea unor proiecte care vizează promovarea turistică a județului nostru. Îmi doresc ca demersului lor să li se alăture cât mai mulți antreprenori.
Voi sprijini toate aceste proiecte și voi fi alături de mediul privat în promovarea valorilor și bogățiilor județului nostru!”
(Prefect, Claudia GILIA)





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice