Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a primit zilele trecute vizita conducerii Secretariatului inițiativei regionale SEDM (South-Eastern Europe Defence Ministerial Process), în contextul încheierii, de Bulgaria, la 1 iulie 2023, a mandatului președinției Comitetului de Coordonare al SEDM și Comitetului Director Politico-Militar.
În acest cadru a avut loc activitatea de predare-primire a Secretariatului SEDM de la partenerul bulgar, marcându-se astfel preluarea de facto de România, pentru următorii doi ani, a preşedinţiei iniţiativei SEDM.
Ceremonia oficială va avea loc în data de 31 august 2023, la Kumanovo, în Macedonia de Nord
„Aş vrea să mulțumesc colegilor bulgari pentru modul în care au gestionat această președinție, într-o perioadă extrem de dificilă pentru securitatea regională. Deviza președinției române va fi Rezilienţă, Angajament şi Stabilitate. Aceasta reliefează un obiectiv major, consolidarea cooperării regionale pentru reducerea vulnerabilităţilor şi gestionarea provocărilor actuale, în vederea realizării unui mediu de securitate stabil“, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru.

Este pentru a treia oară când ţara noastră va deține preşedinţia SEDM, după perioada 2001-2003, respectiv 2013-2015
Pe timpul activităţii, delegaţia bulgară, condusă de directorul Secretariatului SEDM și şef al Departamentului cooperare regională şi bilaterală în domeniul apărării, Daniela Grigorova Dimitrova, a predat delegaţiei române, condusă de directorul adjunct al Direcţiei cooperare internaţională în domeniul apărării, Violeta Nicolescu, viitorul director al Secretariatului SEDM, ştampila şi arhiva Secretariatului SEDM. De asemenea, partea bulgară a făcut o informare despre stadiul proiectelor circumscrise iniţiativei SEDM la nivelul celor două comitete – Comitetul de coordonare şi Comitetul director politico-militar. De asemenea, a împărtășit din lecțiile identificate și învățate în această perioadă și a formulat recomandări pentru ca acest proces de trecere să nu afecteze activitățile curente ale inițiativei.
Preluarea de România a preşedinţiei SEDM, iniţiativă care cuprinde 15 state membre şi Republica Moldova, în calitate de observator, constituie o bună oportunitate pentru creșterea profilului naţional la nivel regional prin materializarea obiectivelor propuse, precum şi pentru consolidarea rolului țării noastre de furnizor de securitate prin reușita revitalizării inițiativei SEDM, în mod deosebit în actualul context strategic marcat de războiul din Ucraina, stat membru al iniţiativei.
Printre prioritățile asumate de România se numără creșterea profilului și relevanței inițiativei regionale SEDM prin atragerea unei angajări mai active în cadrul proiectelor existente și identificarea unora noi, dezvoltarea dialogului politico-militar în scopul generării de idei practice, care să contribuie la consolidarea inițiativei, precum și menținerea politicii ușilor deschise.
De asemenea, din poziția de președinte al SEDM, România va pune accent pe întărirea capabilităților Brigăzii din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) prin accelerarea intrării în vigoare a celui de al șaselea Protocol Adițional la Acordul privind Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est (MPFSEE), ceea ce va duce la creșterea interoperabilității Brigăzii și a capacității de a participa la misiuni în sprijinul păcii.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice