Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PREMIERĂ- ”Salonul nr.6”, regia Dumitru Acriș- Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

salonul-nr-6-dumitru-acris

Pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște se va juca în această seară de la ora 19.00 și mâine de la ora 24.00, ”Salonul nr.6” de Cehov în regia lui Dumitru Acriș. Ieri a avut loc o conferință de presă în care au fost prezenți managerul teatrului, domnul Mihai Constantin Ranin, regizorul Dumitru Acriș, scenografa Lili Khismatullina, actorul Liviu Cheloiu (câștigătorul titlului de Cel mai bun actor la Fest IN pe Bulevard), Vera Ștefan, secretar literar și Ionut Lica, PR & Marketing.

Aceștia au informat asupra ultimelor noutăți pe care teatrul târgoviștean le va pregăti în perioada următoare, precum și câteva detalii despre prezenta regizorului Dumitru Acriș la Târgoviște. După o prietenie de 8 ani de zile cu teatrul și orașul nostru, începută odată cu premiera spectacolului ”Hitler in love” (regia Suren Shaverdyan), Dumitru Acriș a continuat să joace sub sigla Teatrului Tony Bulandra pentru multă vreme. A câștigat un premiu la Praga, a jucat în Rusia, China și Italia.

Stindardul Tony Bulandra nu este purtat numai de noi ci și de alți artiști care au crezut în teatrul nostru și în generozitatea lor și au înteles să ducă mai departe o idee. Prezența lui Dumitru Acriș la Târgoviște este o dovadă de fidelitate față de teatrul nostru și față de o întâmplare fericită. El și-a continuat studiile la Moscova în regie. Este născut în Republica Moldova dar stă mai mult în România, Rusia sau SUA. ”Salonul nr.6”, de Cehov, se va juca si la ora 24.00, o premieră pentru România. Un spectacol vampiric, nebunesc. (Mihai Constantin Ranin)

Intra pe Artele Spectacolului – Revista culturala

artele-1a

Directorul Teatrului Tony Bulandra ne-a mai precizat și faptul că imediat a doua zi de dimineață, după premieră, va pleca alături de actorul Liviu Cheloiu la întâlnirea directorilor de festivaluri, în Coreea de Sud, la Seul, acolo unde va avea loc și o reprezentație cu spectacolul ”Furtuna” tot în regia lui Dumitru Acriș.

”Faptul că am fost selecționați la Festivalul de la Seul, dovedește că observațiile noastre artistice, și relațiile pe care le construim sunt recunoscute nu numai între prieteni, ci și de către străini.” (Mihai Constantin Ranin)

TRAILER ”SALONUL NR.6”

Regizorul Dumitru Acriș a împărtășit din relația pe care o are alături de teatrul nostru, dar și despre spectacolul ”experiment” pe care l-a pregătit de peste o lună de zile la Târgoviște.

Ideea ”Salonului nr.6” mi-a venit undeva în luna iunie-iulie, dupa Festivalul Babel, cand am participat cu ”Nopțile Albe” ale lui Dostoievski. Atunci am și discutat cu domnul Ranin despre o eventuală montare la Teatrul Tony Bulandra. Este foarte imporant să găsești oamenii, echipa potrivită, iar eu cred că am găsit-o. Domnul Ranin a vorbit despre acești 8 ani de relație frumoasă cu teatrul din Târgoviște, cu acești oameni frumosi. Îmi doresc din tot sufletul ca această istorie frumoasă să aibă continuitate. Spectacolul este despre oameni buni, frumoși, într-o lume nebună. Actorii au primit textul cu 10 zile înainte de spectacol, este o istorie aparte; i-am promis profesorului meu de la Moscova că am să fac acest experiment. Despre rezultatele lui veți vorbi dumneavoastră, măine, poimâine…Este un experiment și pentru mine și pentru actori. (Dumitru Acriș)

 

DISTRIBUȚIA 
Andrei Efimovici – Liviu Cheloiu
Hobotov – Mircea Silaghi
Asistenta – Lavinia Pele
Fecluska – Cristina Dumitra
Mihail Averianovici – Vlad Jipa
Nikita – Ionuț Achivoaie

Salonul nr. 6:

Ivan Dmitrici – Bogdan Farcaș
Moiseika – Sebastian Bălășoiu
Un bolnav – Radu Câmpean
Alt bolnav – Alexandru Năstase
Alt bolnav – Ștefan Ștefănescu
Durata: 2h (fără pauză)
Limită de vârstă: 16+

Citește și:

Dumitru Acriș – Despre măreția iubirii și zbaterile actorului [1]

Distribuie acest articol Oficial Media
Share