Pe 21 mai, Parlamentul European a lansat oficial apelul la candidaturi la a cincea ediție a Premiului Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism
Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism se acordă anual în jurul datei de 16 octombrie, ziua în care a fost asasinată jurnalista al cărei nume îl poartă.
Premiul recompensează anual materialele jurnalistice de o calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile fundamentale ale Uniunii Europene precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.
„O presă liberă este cel mai bun scut pentru democrație. Jurnaliștii trebuie să fie liberi să relateze fără frica de cenzură, intimidări sau represalii. Parlamentul European va apăra întotdeauna libertatea presei și a mass-mediei. Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism îi omagiază pe cei care fac lumină în cele mai întunecate colțuri. Să spui adevărul, împotrivindu-te astfel forțelor aflate la putere, nu ar trebui să implice niciun risc. Premiul simbolizează angajamentul de neclintit al Parlamentului European față de adevăr și libertatea de exprimare și le aparține tuturor jurnaliștilor care luptă pentru a scoate la lumină faptele, oricât de inconfortabile ar fi ele. Datorită libertății presei, democrația noastră prosperă, ” a transmis Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.
Jurnaliștii profesioniști și echipele de jurnaliști profesioniști de orice naționalitate își pot depune candidatura, constând în materiale de presă aprofundate, publicate sau difuzate de organizații mass-media cu sediul în una dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene.
Premiul urmărește să sprijine și să scoată în evidență importanța jurnalismului profesionist pentru garantarea demnității umane, a libertății, democrației, egalității, statului de drept și drepturilor omului.
Materialul câștigător va fi ales de un juriu independent alcătuit din reprezentanți ai presei și ai societății civile din cele 27 de țări ale Uniunii și din reprezentanți ai principalelor asociații europene ale jurnaliștilor. Ceremonia de decernare are loc în fiecare an în jurul datei de 16 octombrie, ziua în care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia.
Premiul și suma aferentă de 20 000 EUR demonstrează sprijinul ferm al Parlamentului European pentru jurnalismul de investigație și importanța pe care o acordă presei libere. Parlamentul a avertizat în ultimii ani în legătură cu încercările de subminare a pluralismului mass-mediei, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii.
Parlamentul a denunțat în mod repetat încercările de a îngrădi libertatea presei, în special atacurile împotriva jurnaliștilor, indiferent de forma sau de autorii lor. Deputații europeni au jucat un rol crucial în eforturile care s-au finalizat, în martie 2024, prin adoptarea Regulamentului european privind libertatea mass-mediei, care protejează libertatea presei și siguranța și independența jurnaliștilor. Timp de mai mulți ani, deputații europeni au insistat și pentru adoptarea unor norme privind exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, care să-i protejeze pe jurnaliști și pe reprezentanții societății civile de procesele strategice menite să reducă la tăcere vocile critice. Directiva anti-SLAPP a UE a fost aprobată, în cele din urmă, în februarie 2024.
Jurnaliștii își pot transmite materialul/materialele online până pe 31 iulie 2025, ora 24.00 (ora Europei Centrale), pe site-ul https://daphnejournalismprize.eu/.
Câștigătorii edițiilor anterioare
2021 – „The Pegasus Project” (Proiectul Pegasus), coordonat de Forbidden Stories
2022 – Documentar despre „Republica Centrafricană sub influență rusească” de Clément Di Roma și Carol Valade (ARTE/France24/Le Monde)
2023 – Investigație comună despre naufragiul unui vas cu migranți în largul insulei Pylos (Solomon, în colaborare cu Forensis, StrgF/ARD și The Guardian)
2024 – Investigație despre copiii migranți neînsoțiți dispăruți (Lost in Europe)
Cine a fost Daphne Caruana Galizia?
Daphne Caruana Galizia a fost o jurnalistă, activistă anticorupție și bloggeriță din Malta. Ea a publicat investigații ample despre corupție, spălare de bani, crimă organizată, vânzarea cetățeniei și legăturile guvernului maltez cu dosarul Panama Papers. A fost hărțuită și amenințată, iar apoi ucisă pe 16 octombrie 2017, când i-a fost plasat explozibil sub mașină. În urma reacției de indignare a cetățenilor față de modul în care autoritățile au anchetat moartea ei, prim-ministrul maltez Joseph Muscat a fost nevoit să demisioneze. Eurodeputații au criticat lacunele din ancheta oficială, iar în decembrie 2019 au cerut Comisiei Europene să ia măsuri.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Ghid CBAM 2026: Ce trebuie sa stie importatorii despre calendarul preturilor si noile obligatii financiare