Asociația Internațională pentru Artele Spectacolului și Cercetare, cu denumirea prescurtată IAPAR, a prezentat un spectacol de teatru-dans bazat pe tehnici vechi de dans indian și de teatru kathakali.
„In transit” a însemnat mișcare fluidă într-un spațiu infinit. Interpretele au dovedit mobilitate și expresivitate, iar publicul a luat cu el starea de liniște indusă de melodiile cu specific indian.

Spectacolul „Julius Caesar” al trupei din Algeria, Forssane el Rokeh (Cavalerii deșertului), a reprezentat o viziune proaspătă asupra cunoscutului text de William Shakespeare. S-au remarcat câțiva actori cu abilități muzicale și corporale speciale.

Chiar dacă vremea a fost mai răcoroasă, Scena Kalejdoskop din Polonia s-a bucurat de public numeros în Piața Mihai Viteazul. Don Juan a avut ieri seară la Târgoviște foarte multe pretendente și inima lui nu s-a putut hotărî, astfel încât focul dragostei a mistuit-o.

Azi, 5 iunie, tocmai are loc workshop-ul „Yoga for performers”. Participanții sunt membri ai trupelor străine, voluntari Babel, studenți scoțieni și coreeni. Impresii la cald: distracție și relaxare.
Tot astăzi, la Sala Mare, primul spectacol al zilei este al companiei cu nume greu de pronunțat din orașul Masan, Coreea de Sud: Sangsangchangkko (The Imaginary House / Casa Imaginară), spectacolul „After” („După”) despre viața unui bărbat influențată de personalitatea agresivă a tatălui său. Un spectacol non-verbal sensibil și pregnant vizual și gestual.
„Fiecare duine” („Fiecare om”) va fi un spectacol plin de prospețime al studențiilor de la Edinburgh College, Scoția ce va avea loc în Piața Mihai Viteazul. Tot în aer liber, Eccentrici Dadaro sunt niște clovni simpatici și revoltați, care vor arăta stupiditatea războaielor de-a lungul istoriei în spectacolul „Operativi!”.
Seara se încheie cu un spectacol mult-așteptat: „Not a children`s game” („Nu e un joc de copii”), bazat pe o estetică minimalistă, în tonuri de alb, negru, gri sau turcoaz.
VEDEți BABEL cu mintea deschisă, fără prejudecăți estetice sau culturale!
Echipa Teatrului Tony Bulandra este mândră și recunoscătoare că anul acesta i s-au alăturat: Mavexim Dacia (Partener oficial de mobilitate al Festivalului Babel 2019), Asociația Națională a Surzilor din România-filiala Dâmbovița (partener care asigură componenta de responsabilizare socială din cadrul Festivalului Babel 2019, unică în sfera festivalurilor de teatru din România) și, nu în ultimul rând, sponsorii: UNITER, HeildelbergCement, Banca Transilvania, Jidvei, Rondo Carton, Newmarkt.
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice