Încă 4 unități de învățământ târgoviștene vor face obiectul unor investiții importante în cadrul Planului național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării, cererile de finanțare depuse de către Primăria Târgoviște fiind aprobate.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pe pagina de facebook. Aproape 21.000.000 lei, fonduri nerambursabile pentru învâțământul târgoviștean au fost atrase într-o singură zi.
”Astfel, ”Renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 11.188.101,87 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program normal nr. 11 din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 721.707,20 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 2 din Târgoviște, județul Dâmbovița””, valoare investiție 3.631.265,10 lei, ”Renovarea energetică a Liceului Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, județul Dâmbovița – Corp C4”, valoare investiție 4.574.639,51 lei, reprezintă proiectele care au primit finanțare la acest final de săptămână.
Unitățile de învățământ amintite vor face obiectul unor intervenții prin care imobilele vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.
Precizăm că ne aflăm în plin proces de obținere a finanțărilor pentru reabilitarea mai multor unități de învățământ, astfel încât să identificăm soluții financiare pentru rezolvarea, în mare măsură, a problemelor care mai persistă încă pe componenta de infrastructură educațională!
Astfel, în afara proiectelor amintite, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Liceul ”Voievodul Mircea”, Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești„, Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova”, Colegiul Economic ”Ion Ghica”, vor face obiectul unor importante lucrări de reabilitare si modernizare, finanțate atât prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice, cât și prin Programul Operațional Regional 2021-2027”, a explicat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
LIFE STYLE
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică
Top 5 produse esențiale pentru părinții cu copii mici
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să vă păstrați ficatul sănătos cu doar două surse naturale
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sănătatea pe primul loc: Cum să faci alegeri alimentare inteligente pentru un corp sănătos
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Carmen Holban – finanțări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică