Va fi încheiat un acord între Primăria Timișoara și Banca Mondială pentru un nou sistem de termoficare. Colterm a depus o plângere penală pe 11 spețe, pentru fapte din trecut, pe baza raportului Curții de Conturi. Compania a contestat amenda pentru certificate verzi și a cerut instanței suspendarea procedurii
Primăria Timișoara a început demersurile pentru încheierea unui acord cu Banca Mondială prin care instituția financiară va furniza municipiului o strategie de termoficare și de eficientizare energetică pentru viitor și un plan pentru restructurarea și retehnologizarea Colterm.
„Ne dorim să luăm Banca Mondială ca partener al Municipiului Timișoara și avem încredere că sprijiniți de această instituție, care colaborează cu Guvernul și alte autorități locale, ne vom atinge obiectivul. Vom propune Consiliului Local adoptarea acestui acord care asigură un viitor sustenabil pentru sistemul de termoficare al Timișoarei și nu cârpeli pentru a asigura supraviețuirea companiei, ca scop în sine. Noi schimbăm perspectiva. Nu rostogolim datorii, nu cârpim țevi, nu întreținem Colterm fără limită din bugetul local. Noi ne angajăm să construim un nou sistem de termoficare performant”, a anunțat, joi, primarul Timișoarei, Dominic Fritz
Concret, în cadrul acestui acord specialiștii Băncii Mondiale vor furniza un plan pe termen scurt, mediu și lung care va permite transformarea companiei într-una care produce și furnizează agent termic în mod ecologic, folosind combustibili alternativi. Această strategie și parteneriatul cu Banca Mondială va permite companiei să acceseze fonduri (rambursabile și nerambursabile) în condiții avantajoase, pentru a pune în practică cele stabilite în parteneriat cu Banca Mondială.
Totodată, primarul Dominic Fritz a anunțat că directorul Colterm, Petre Nenu, a depus, joi, la DNA, o plângere penală pe 11 spețe. Este vorba despre suspiciuni de infracțiuni comise în trecut, identificate în ultimul raport al Curții de Conturi. Dominic Fritz a dat ca exemplu un credit de 35 de milioane de lei, garantat de Primăria Municipiului Timișoara, luat în condiții extrem de dezavantajoase de Colterm printr-un intermediar care a încasat un comision, suspect, de 600.000 de lei. De asemenea, compania de termoficare a plătit unei firme un avans de 1 milion de lei, aceasta intrând imediat apoi în faliment.
Colterm cere procurorilor să investigheze și dacă alte fapte sesizate în raportul Curții de Conturi se constituie în infracțiuni printre care neorganizarea contabilității de gestiune, neefectuarea inventarierii și lipsa evaluării elementelor patrimoniului public și privat, cheltuieli nejustificate, avansuri fără contract pentru prestări servicii nerealizate, nereguli în efectuarea de achiziții asocieri cu persoane fizice și juridice în condiții neeconomice pentru Colterm.
Primarul Timișoarei a mai anunțat joi că directorul Colterm a contestat și amenda primită de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru necumpărarea certificatelor verzi, în opinia companiei aceasta fiind acordată fără respectarea prevederilor legale și a depus o cerere de suspendare a procedurii la Curtea de Apel.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu