Proiectele de renovare energetică a Liceului Gheorghe Atanasiu și a corpului administrativ și aerogării Aerodromului Cioca sunt primele două inițiative ale Consiliului Județean care au finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acestea sunt, de altfel, primele proiecte pentru care administrația județeană a solicitat fonduri în cadrul PNRR, Componenta C5 – Valul renovării.
Liceul Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu din Timișoara beneficiază de 6.4 milioane de lei, iar cele două clădiri ale aerodromului, de aproape 2.8 milioane lei.
Corpul administrativ și aerogara Cioca vor fi reabilitate integral, indiferent că vorbim de structură, fațadă, instalația electrică sau alte componente. Proiectul a fost depus la scurt timp după ce Consiliul Județean le-a cumpărat de la Primăria Timișoara. La Aerodromul Cioca se lucrează pe două axe, atât în ceea ce privește asigurarea și dezvoltarea funcției de bază a obiectivului, cât și în privința facilitării evenimentelor de mare anvergură din Timișoara.
În ceea ce privește Liceul Atanasiu, vor fi renovate energetic corpurile C4 și C5. Conform rapoartelor de audit energetic, se propune un pachet de soluții care cuprinde atât măsuri de reabilitare termică a anvelopei, cât și de reabilitare și modernizare a sistemelor de instalații din clădire, inclusiv cu sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice, din surse regenerabile. Se va efectua, printre altele, termoizolarea pereților exteriori, a planșeului și a plăcii peste sol, tâmplăria va fi schimbată în integralitate, va fi modernizată instalația de încălzire, de apă caldă menajeră, ventilație/climatizare și de iluminat artificial. În plus, vor fi montate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice utilizată pentru iluminat, cât și panouri solare termice pentru producerea apei calde utilizând energia solară.
„Solicitările noastre prin PNRR încep să dea rezultate. Avem aprobată acum suma de 9.2 milioane de lei, pentru două dintre proiectele depuse la începuturile programului. Trebuie spus că recent am lansat 12 solicitări de fonduri, cu o valoare de 77 de milioane de lei. Sunt inițiative ce vizează renovarea energetică a unor obiective de infrastructură educațională, administrativă și de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități. Vorbim de sume considerabile, de investiții ce vor contribui la scăderea costurilor de funcționare, de lucrări majore ce vor sprijini economia locală pe mai multe paliere”, spune președintele CJ Timiş, Alin Nica.
Consum anual specific de energie finală pentru încălzire, în urma ambelor investiții, este estimat a scădea cu aproximativ 63%, iar consum total de energie primară, cu 59% la Cioca și 32% la Liceul Atanasiu.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
Mărturii ale pacienților care s-au vindecat de cancer și alte boli grave cu ajutorul tratamentului inventat de inginerul Victor Bogdan
Fitoterapeutul Victor Bogdan și produsul apicol pe care l-a inventat a salvat bolnavii de cancer
Leacuri din natură de la Babu Nițu, un geniu al medicinei tărănești
Fumatul, consumul de alcool și obezitatea sunt factori determinanți majori ai poverii cancerului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Școala „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște, tot mai aproape de finalizare
Curs Instalator Instalații Tehnico-Sanitare și de Gaze în Târgoviște
Aurelian Cotinescu: Perioada grea a trecut și începe perioada de relansare a economiei