Primul accelerator regional de investiții din România, o inițiativă a Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, a ajuns la linia de start. A fost demarată prima etapă a selectării managerului instrumentului financiar de accelerare a afacerilor. Finanțarea se face din Programul Regional Vest 2021-2027.
Acceleratorul va sprijini companiile aflate la început de drum, prin finanțare, mentorat, acces în piață și la domenii de înaltă tehnologie. Fondul va avea un buget total de 14 milioane de euro, dintre care peste 11 milioane de euro vor fi investiți în companii aflate la început de drum. Până la 2,8 milioane de euro vor ajunge la administratorul fondului, sub formă de comision de management.
Administratorul va fi selectat prin procedura de negociere competitivă și va asigura managementul acestuia. Pentru a asigura rezultate optime, administratorul de fond va contribui cu fonduri proprii și va atrage în fond investitori terți independenți
„ E un moment foarte important pentru întreaga Regiune Vest, pentru că unul dintre pilonii pe care ne bazăm în politica de dezvoltare regională în actualul ciclu financiar este acela de a finanța și de a investi în companii aflate la început de drum și care au o componentă tehnologică. E vorba de renumitele acceleratoare de afaceri ce au o componentă de „seed money” și în al doilea rând vorba de fonduri de capital de risc.
Ținta noastră este să avem un unicorn în regiunea noastră până în 2027 (n.r.: un unicorn este o afacere pornită ca un startup care reuşeşte să depăşească valoarea de un miliard de dolari). Ca să reușim asta, acum plantăm niște semințe pe care, în anii următori le vom îngriji și le vom crește. Acest tip de investiție face exact acest lucru. Practic, ajută să sădească semințele dezvoltării unor companii care au idei, au cunoaștere, dar nu au resurse, iar aici intervenim noi, ca să îi ajutăm să crească”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Instrumentul financiar se va implementa în trei etape:
- Etapa de pre-accelerare, prin care Administratorul de Fond va furniza instruire, mentorat și sprijin persoanelor fizice cu idei de afaceri inovatoare și fezabile, în vederea dezvoltării ideilor de afaceri cel puțin până la nivel de MVP (Produs Minim Viabil din punct de vedere al funcționalității, al nevoii în piață și al ideii de bussiness). Ținta este dezvoltarea portofoliului de IMM-uri care vor intra în procesul de accelerare și dezvoltare.
- Etapa de accelerare furnizează IMM-urilor cu idei de afaceri noi în sectoare inovative din punct de vedere tehnologic, cu potențial de dezvoltare și de expunere internațională, un sprijin combinat, atât îndrumare, instruire, mentorat si consiliere cât și finanțare prin capital de risc.
- Etapa de finanțare seed oferă finanțare atât IMM-urilor care au o obținut deja o primă finanțare în etapa de accelerare, cât și altor companii care au perspective de dezvoltare rapidă pe piață.
Până la finalul ciclului de finanțare 2021-2027, ADR Vest își propune să sprijine cel puțin: 100 de MVP-uri în etapa de pre-accelerare, 40 de IMM-uri în faza de accelerare și 10 IMM-uri în etapa de finanțare seed.
„Este o foarte mare diferență între apelurile destinate IMM-urilor, lansate în ciclurile precedente de finanțare și cel pe care îl dezvoltăm acum. În primul rând, nu centrăm finanțarea pe capacitatea existentă a unei firme, ci pe idee, pe șansa ei de a se dezvolta în piață și, evident, pe componenta tehnologică pe care ideea o aduce sau o folosește. Apoi, ce este foarte important este că, pe lângă finanțarea de care vor beneficia, vor primi acest pachet de mentorat pe care echipa care va face gestionarea acceleratorului o va aduce companiei. Practic, din momentul în care se inițiază procesul, ei primesc asistență pentru marketing, pentru zona de tehnologie, pentru dezvoltarea financiară a companiei – aspecte pe care altfel companiile ar trebui să le cumpere din piață”, a mai declarat Sorin Maxim.
Selecția administratorului fondului este una internațională, iar procedura a fost publicată atât pe SEAP, aici , cât și pe Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), aici. Procesul va avea două etape, iar termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură este 16 septembrie 2024, ora 15:00.
Mai multe detalii cu privire la Start inVest – programul de accelerare, prin instrumente financiare, a ecosistemului de start-up-uri, antreprenoriat și inovare din Regiunea de Vest puteți accesa aici.
Informații tehnice privind programul, obiectivele acestuia și procedura de achiziție publică se regăsesc aici.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice