Vești bune pentru părinții ai căror copii au nevoie de investigații imagistice medicale în Vestul țării. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara” a pus în funcțiune un RMN ultraperformant, pentru copii, achiziționat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest.
Investiția în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului timișorean finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional. RMN-ul va putea face investigații complete copiilor indiferent de vârstă (după prima săptămână de la naștere). În primă fază, de el vor beneficia pacienții internați în Spitalul „Louis Țurcanu”, urmând ca din ianuare el să fie accesibil prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și pacienților din exterior.
„RMN-ul este una dintre investigațiile cele mai moderne care oferă diagnostice în mari părți ale pacienturii pediatrice pe care le tratăm aici, la Spitalul Louis Țurcanu. Dacă este să mă refer numai la faptul că suntem cea mai importantă unitate cu chirurgie pediatrică din Vestul țării, o unitate majoră în onco-pediatria română, care face și transplant medular, avem și o componentă de politraumă – toate acestea fac ca RMN-ul să fie o unealtă de mare importanță pentru ceea ce înseamnă buna funcționare în îngrijirea copiilor”, a declarat Mihai Gafencu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
Punerea în funcțiune a RMN-ului completează o serie de investiții complexe pe care ADR Vest le-a făcut în Spitalul pentru Copii “Louis Țurcanu”, pentru ca pacienții care ajung aici să beneficieze de cele mai bune condiții de îngrijire. În cadrul aceluiași proiect, unitatea de primiri urgențe a fost dotată cu echipamente medicale performante, printre care și un sistem complet pentru intubații dificile, o măsuță de resuscitare a nou-născuților, un ventilator neonatal sau un monitor de respirație portabil. În total, aproape 1,4 milioane de euro au fost investiți în proiect, dintre care peste 1,3 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.
„Asigurarea accesului fiecărui copil la investigații medicale avansate în spitalele publice reflectă angajamentul nostru de a construi un sistem de sănătate echitabil și complet. Investițiile în sănătate reprezintă, înainte de toate, o investiție în bunăstarea oamenilor, pentru că el oferă familiilor liniștea că pot beneficia de servicii esențiale aproape de casă. Prin fiecare proiect pe care îl implementăm, ne dorim să sprijinim comunitățile și să creștem calitatea vieții pentru toți locuitorii Regiunii Vest”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
17 ambulatorii și tot atâtea unități de primiri urgențe din Regiunea Vest au fost reabilitate și dotate cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, numai prin Programul Operațional Regional, prin intermediul căruia regiunea beneficiază acum și de 158 de ambulanțe noi. ADR Vest continuă investițiile în sistemul sanitar din Regiunea Vest prin Programul Sănătate, pentru care deține rolul de Organism Intermediar.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Programe de studii cu diplomă dublă: acord între Universitatea din Torino și Universitatea de Vest din Timișoara în domeniile dreptului și psihologiei
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani