Noile tramvaie care vor circula în Timișoara vor fi testate în laboratoare specializate din Germania, Cehia, Spania și Turcia, ultimele teste urmând să aibă loc în Timișoara.
Municipiul Timișoara va achiziționa 21 de tramvaie noi, în baza Contractului de furnizare nr.103/26.07.2019, semnat cu Bozankaya Otomotiv MAK. IML. ITH. VE IHR A.S. Pentru a fi acceptat la recepție, primul tramvaiul livrat trebuie să fie omologat/agrementat în România. Furnizorul a parcurs primele etape necesare obținerii omologării pentru primul tramvai, de la Autoritatea Feroviară Română.
Astfel, AFER a avizat Specificația tehnică a noului tramvai în data de 01.03.2021 și a aprobat Programul de teste și încercări în data de 31.03.2021. Testările pentru noul tramvai al Timișoarei au început în aceste zile.
Pentru omologare se vor face 57 de teste și încercări, din care 23 se vor realiza în laboratoare agreate din Uniunea Europeană, laboratoare specializate din Germania, Cehia și Spania, după care vor urma testele în Timișoara în luna iulie, iar celelalte se vor face în fabrica din Ankara.
Caracteristici tramvaie: lungime: 29,95 m, lăţime: 2,40 m, număr călători: 200, autonomie tramvai: 63 km (asigurată printr-o sursă de furnizare a energiei electrice, montată pe tramvai). Preţ unitar tramvai, după licitaţie: 9.736.875,00 lei, fără TVA, finanțarea fiind din fonduri europene.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Oracle concediază până la 30.000 de angajați pentru a finanța expansiunea în AI
Schimbări importante pentru șoferi: reducerea perioadei de suspendare a permisului
Aurelian Cotinescu: Blocarea finalizării unor hidrocentrale aproape terminate nu înseamnă protecția mediului, ci trimiterea României către dependență energetică
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
SPIRITUALITATE
Ierusalim, acord pentru Paște
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dr. Sorică Stelian – expert în recuperare medicală, dedicat redobândirii sănătății pacienților
Timișoara găzduiește Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară 2026
„Împreună mai puternici: Prioritizarea sănătății mintale într-o Europă în schimbare”
Din alfabetul albinelor: află mai multe despre cei trei „P” ai stupului
Imunitate și sănătate cu produse apicole destinate copiilor, pentru mai multă joacă și bucurie a cunoașterii
Apicultorii ne recomandă: produse naturale pentru susținerea imunității
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Doi tineri au fost reținuți după ce au furat o sticlă de whisky dintr-o locuință
Conflict spontan într-un magazin din Târgoviște. Un tânăr de 17 ani a fost reținut
6 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița pentru evaziune fiscală