Paul Șerban, un tânăr artist din Hunedoara, a uimit pe toată lumea cu lucrările sale spectaculoase, realizate în mai multe locații din Valea Jiului .
Cum se apropie ziua națională ( n.r. 19 februarie) a marelui și unicului Constantin Brâncuși, artistul i-a realizat portretul pe zidul care susține bulevardul Mihai Viteazu, alături de Coloana Infinită și AND-ul neamului românesc.

”Mă bucur că autoritățile municipiului Vulcan au fost foarte receptive și au acceptat propunerea mea. Mulțumesc domnului primar Cristian Merișanu și domnului Ovidiu Drăgoi pentru că au bugetat materialele folosite pentru această pictură” a ținut să declare artistul.
Ideea a fost apreciată și de vulcănenii, care propun, pentru localitatea lor, inaugurarea ” zidului celebrităților”, cu portretele ale altor personalităților naționale. Brâncuși să fie primul. Apoi să urmeze Eminescu, Creangă, Iorga, Cuza, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Regii Carol și Mihai care au investit și au construit edificii și lăcașuri de cult în Valea Jiului și mulți alții din istoria și cultura națională.
Constantin Bâncuși este strâns legat de Valea Jiului și de hunedoreni.

”Se ştie, în anul 1904 Brâncuşi a plecat la Paris, a mai revenit de puţine ori în România, prilejul revenirilor constituind realizarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor de la Tg-Jiu, adică Masa Tăcerii, Coloana Infinită şi Poarta Sărutului. Pentru Petroşani, trecerea lui Brâncuşi prin urbe şi realizarea Coloanei Infinite la Atelierele Centrale Petroşani, în 1937, are o importanţă excepţională, pentru că este una dintre puţinele situaţii din istoria artei clasice prin care un realizator îşi definitivează opera (Coloana Infinită) nu numai prin aportul propriu, ci şi cu concursul altor contribuabili la finalizarea operei. Brâncuşi a venit la Petroşani în 1937, la începutul lunii august. A stat o lună, mergând zi de zi la Atelierele Centrale, unde a croit din lemn de tei primul model al coloanei, pe care l-a predat. La finele lunii august, a plecat la Paris şi n-a mai venit în Petroşani niciodată. Inginerii, proiectanţii, maiştrii, muncitorii conduşi de inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan în perioada septembrie-noiembrie 1937 au definitivat această capodoperă a lui Brâncuşi, considerată punctul lui de vârf şi de inspiraţie a întregii sale opere”, ne-a declarat Ovidiu Rizopol, unul dintre cei care au studiat operele brâncușiene.
Ȋn partea a doua a lunii august, timp de trei zile, Brâncuşi ciopleşte în atelierul de modelare de la A.C.P. o faţă a unui element al coloanei, aici relizându-se apoi un model din lemn de tei în vederea turnării.
Ȋn continuare au fost turnate din fontă elementele şi s-au realizat cele trei tronsoane ale stâlpului central, apoi au fost transportate la Târgul de fân din oraşul Tg. Jiu unde, în 15 noiembrie este terminată montarea Coloanei Infinitului. Anul următor în perioada 20 iunie 25 iulie, firma elveţiană „Metalizarea”, care avea şi în România o filială, execută operaţiunea de acoperire prin pulverizare cu zinc şi apoi cu alamă a Coloanei Infinitului.
La Lupeni în 1938 este realizată o grindă metalică, cu o lungime de 2 m, din două profile metalice „U” sudate spate în spate. Această inovaţie ca de altfel şi stâlpii metalici cu fricţiune de 100 kg vor intra în fabricaţie la A.C.P. şi vor fi utilizaţi în toate unităţile miniere ale societăţii. Tot în 1938, Atelierele Centrale Petroşani alături de firma „O.Kohom and Co”, furnizează maşinile şi instalaţiile necesare punerii în funcţiune a Societăţii „Vâscoza” din Lupeni.
Masa Tăcerii și Poarta Sărutului au fost cioplite în piatră aduse la cariera dim Banpotoc, cele 42 de scaune și celelalte 12 scaune rotunde ale Mesei Tăcerii au fost realizate în anul 1938 la firma lui ”Pietraru” din Deva și tot din capitala județului au venit maeștri pietrari ai lui Maier din Deva, care au finisat pînă la starea brută Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.

”Voi, nu ştiţi… ce vă las eu! Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile (spaţiul românesc). Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu, la Târgu-Jiu! Du-te! Îmbrăţişează Columna Infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o – şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele Cerului” spunea marele geniu.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”