Prin intermediul PJDL, o nouă investiție a fost finalizată în comuna Hulubești

Sfârșitul anului 2022 găsește finalizat un nou proiect derulat în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD) în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale. Este vorba despre obiectivul de investiții realizat prin proiectul Amenajare și dotare loc de joacă în satul Hulubești, comuna Hulubești, în valoare de 573.779,77 lei, din care 243.434,21 lei reprezintă sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița.

Locul de joacă se întinde pe 540 mp – suprafață de teren construită – și beneficiază de dotări cu echipamente specifice: complex de joacă, figurine pe arc, balansoar pe arcuri, carusel rotativ, 3 leagăne cu 2 locuri, cățărătoare cu plasă, căsuță cu cățărătoare, pergolă rustică cu masă (foișor), băncuțe și coșuri de gunoi.

Cu prilejul conferinței de presă susținute la fața locului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a precizat: „Mă bucur că un nou proiect derulat prin PJDL se încheie astăzi cu bine în comuna Hulubești. Și în acest an, în cadrul PJDL s-au realizat investiții orientate spre nevoile comunităților locale. Construirea acestor obiective a fost posibilă prin proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere de drumuri, construirea de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, construirea de dispensare medicale, realizarea de rețele de alimentare cu apă și canalizare, și construirea de poduri. Am inițiat acest program pentru dâmbovițeni, iar contractele ce s-au derulat și ce urmează a se derula în perioada 2021 – 2024, în cadrul programului de referință pentru dezvoltarea locală la nivel județean – PJDL, program coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale, vor contribui la dezvoltarea localităților dâmbovițene. Îl felicit pe domnul primar și echipa dumnealui pentru că au dus la bun sfârșit acest proiect, atât de așteptat de copiii din comuna Hulubești!”

La inaugurarea obiectivului de investiții și la întâlnirea cu reprezentanții presei locale au mai participat: administratorul public al județului, Cristian Avanu, deputatul Carmen Holban, primari, locuitori și copii din comuna Hulubești.

Din totalul celor 105 obiective de investiții aprobate în anul 2021 și 2022, în cadrul PJDL 1 și PJDL 2 au fost finalizate 28 de proiecte, iar suma totală decontată pentru realizarea acestora a fost de 27.500.000 lei. 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share