Printul Charles. Prinţul Charles a sosit miercuri la Bucureşti, pentru o vizită oficială de trei zile în România. Evenimentul a debutat cu un omagiu adus soldaților căzuți la datorie, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, București.
Prințul Charles a avut apoi întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Sorin Grindeanu, dar și cu organizații care lucrează în domenii variate, dar care ‘au un numitor comun — implică o colaborare, într-un fel sau altul, între Marea Britanie și România’.
“Cred că acesta este mesajul principal: că vizita Alteței Sale reprezintă celebrarea modalităților, de o diversitate imensă, prin care oamenii și organizațiile din România și Marea Britanie colaborează pentru a face lucruri bune”, a precizat Brummell.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, pe Prințul Charles la Palatul Cotroceni iar temele de discuție au vizat viza dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Marea Britanie, inclusiv în domeniul securității, evoluția relațiilor dintre cele două țări în perspectiva Brexit, cu accent pe situația comunității românești din Marea Britanie, precum și ampla activitate caritabilă desfășurată de Prințul de Wales în România.
Președintele României a salutat, totodată, contribuția deosebită a ASR Prințul de Wales la promovarea imaginii țării noastre în lume.
Printul Charles. Șeful statului i-a conferit Prințului Charles “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.
În cursul zilei de joi, 30 martie, Prințul Charles a fost fi primit de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu la Palatul Elisabeta.
Printul Charles. De asemenea, Prințul de Wales a mers tot astazi la Patriarhia Română, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și în Parcul Natural Văcărești, unde s-a întâlnit cu voluntari și studenți implicați în activitățile Asociației Parcul Național Văcărești. Pentru a marca vizita, Alteța Sa Regală a plantat un plop alb.
Maine, Printul Charles va sosi și in judetul Dâmbovita. Prinţul va merge în comuna Ciocăneşti, unde va vizita şcoala din Vizureşti, Căsuţa Culturală Vizureşti şi Dispensarul uman, începând cu ora 14.00.
Vizita oficială a Prințului Charles în România se va incheia vineri, 30 martie 2017.
***
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a declarat că vizita Prințului Charles, un mare prieten și admirator al României, reprezintă celebrarea forței legăturilor dintre cele două țări.
“Aceasta va fi a doua vizită oficială a Alteței Sale, dar nu este străin de România. Face frecvent vizite private aici. Este un mare prieten și admirator al României, are o fundație aici, care susține prezervarea arhitecturii tradiționale și dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale, spre exemplu”, a afirmat diplomatul britanic.
El a subliniat că vizita Prințului Charles reprezintă ‘celebrarea și evidențierea forței legăturilor noastre bilaterale’, potrivit Agerpres.ro
Foto: Agerpres
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
De ce barbatii sau femeile adeseori au ghinion in relatiile de cuplu?
Măști DIY cu lăptișor de matcă pentru hidratarea tenului uscat
Cum să depășești obsesia pentru greutate sau presiunea de a avea un corp ”perfect”
Ce înseamnă o farfurie IDEALĂ și una de SLĂBIT – Mihaela Bilic
Lucrurile bune se întâmplă atunci când ai încetat să le aștepți
DESTINATII
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
Tratamente naturiste pentru curățarea limfei – Valeriu Popa
Alianța va continua să pledeze pentru sănătatea femeilor în 2025
Tonic general al organismului – Apa cu miere vă ajută să vă restabiliți sănătatea
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Minerii amenință cu greva generală în CEVJ
Hora Unirii sus în stațiunea Straja
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli