Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Pro România Dâmbovița: Inaugurare sediu în Crevedia și lansarea candidaturii la Primărie

PRO România Dâmbovița a inaugurat astăzi un alt sediu de organizație, de data aceasta în comuna Crevedia și odată cu noua locație, a fost lansată și candidatura la primărie a doamnei Mariana Mihăilă, în prezent consilier local și manager de proiecte finanțate prin fondurile europene. 

La eveniment au fost prezenți senatorul Adrian Țuțuianu, președinte Pro România Dâmbovița, deputat Oana Vlăducă, Silvia Mareș, președinte al Organizației de femei Pro România Dâmbovița, candidați la primăriile din județ, membrii, simpatizanți și locuitori ai comunei Crevedia.  ALBUM FOTO

Având deja un proiect realizat cu succes, „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean Ilfov”, prima femeie candidat de după Revoluție în comuna Crevedia, Mariana Mihăilă și-a propus să câștige alegerile pentru primărie, având susținerea echipei Pro România Dâmbovița.

Deși are resurse financiare și o poziționare foarte bună geografică, comuna Crevedia face parte din acele localități din România unde probleme de bază au rămas nerezolvate.

”Intenția statelor dezvoltate este de a lua bani pentru mediu, inovare, cercetare, dar nevoile României sunt altele – drum, apă, canal, școală, spital, dispensare moderne. Tragedia este că nu avem un guvern care să facă ceea ce trebuie pentru asta și nu avem nici o administrație publică locală și centrală suficient de performantă pentru a valorifica banii pe care trebuia să-i luăm în prezent de la UE. Este dramatic faptul că avem bani pentru 54 de localități pentru apă și canal în Dâmbovița, și nu s-a luat niciun euro până astăzi, deși proiectele sunt lăsate din 2014. Dacă oamenii vor putea să aleagă varinta mai bună, adică Pro România, vom putea finaliza aceste proiecte.” a punctat Adrian Țuțuianu.

Mariana Mihăilă, candidat PRO România Dâmbovița la Primăria Crevedia, declarații din conferință:

”Sunt din comuna Crevedia, născută și crescută aici. Lucrez la o instituție publică de 12 ani, în domeniul fondurilor europene din 2012. Din poziția de manger de proiect, am reabilitat Spitalul Județean Ilfov, iar acum lucrăm la un alt  proiect cu fonduri prin Compania Națională de Investiții, un spital nou la Buftea.

Sunt consilier local din 2016. M-a implicat foarte mult în activitățile comunei și am ajutat foarte mulți oameni. Am fost o voce deranjantă la un moment dat în ședințele de consiliu și mereu îmi spun cetățenii că eu sunt excepția de la regulă dintre toți consilierii. Sunt prima candidat femeie și cred că a venit acest moment pentru comuna Crevedia.

Oamenii îmi admiră curajul. Aici este o bătălie crâncenă, mai ales că am ca și contracandidat, actualul primar, însă voi lupta până la capăt iar cetățenii mă susțin. Îmi doresc să fiu primar al acestei localități, nu am pe nimeni în spate. Echipa mea este formată din Niță Codruț- lucrează de 15 ani în administrație, este inginer, Georgiana Mitroi -contabil, Soare Diana – antreprenor, in prezent se ocupă de un Festival la Buftea, Leonard Drăghici – antreprenor, Olteanu Răzvan – lucrează în televiziune și Vidrașcu Mihaela, avocat.

Baza unei comunități este infrastructura, iar la noi nu există. Zero canalizare, zero drumuri asfaltate, zero extindere de gaze, zero iluminat public. Cam totul este zero. Avem doar două parcuri, atât s-a făcut în acest mandat.

Crevedia a rămas ca un sătuc din Moldova, nu am avansat cu nimic. Sunt investitori, pentru că zona geografică este una bună, dar nu avem ce să le oferim. Fără infrastructură, canalizare, gaze, nimeni nu poate să dezvolte o afacere.

Aici nu s-au accesat niciodată fonduri europene. Sperăm ca de data asta să accesăm tot ce se poate. Primăria Crevedia nici măcar nu are deschis online o platformă de accesare a fondurilor europene și niciun angajat al primăriei nu are cursuri pe fonduri europene. Tinerii nu au nicio perspectivă, nu pot veni cu propuneri de proiecte, pentru că nu există un consultant la primărie.

Programul meu electoral se bazează pe:

O reformă a administrației, să trecem totul pe o platformă online, să ajungem o comunitate smart, așa cum se dorește în toată Europa. Cetățeanul să nu mai stea la cozi și să aibă acces online la documente. Trebuie să modernizăm serviciile pentru cetățeni – aplicatii online care să le ofere informații despre activitățile primăriei, dar și din localitate; Parteneriate cu alte comune din afara țării.

Implementarea unui sistem de achiziții, deschis, transparent, pentru că până acum nu am văzut deloc transparență, totul s-a făcut pe ascuns și oamenii sunt deranjați, pentru că acele achiziții făcute nu le vedem în realitate. Se fac doar studii de fezabilitate.

Bugetul comunei Crevedia este anul acesta de 53 de miliarde de lei numai pentru investiții și 45 de miliarde pe funcționarea primăriei, adică salarii și cheltuielile necesare. Bani sunt pentru foarte multe lucruri, dar din păcate nu se realizează nimic. Momentan bugetul nu a fost aprobat, pentru că domnul primar vrea să aprobăm doar ce dorește el. Am propus o extindere de gaze, însă el dorește un Club Sportiv de fotbal. Mai era în proiect o sală de sport prin CNI, dar probabil documentele nu s-au depus.” a explicat Mariana Mihăilă.

La rândul său, senatorul Adrian Țuțuianu, a spus că Pro România își atinge obiectivul propus, acela de a forma o echipă de oameni profesioniști, iar Mariana Mihăilă face parte din această categorie. Acesta a mai spus că deși comuna Crevedia are un buget de 1 milion de euro, așa cum nicio altă localitate nu are, banii nu sunt investiți în proiecte pentru dezvoltarea comunității.

”Crevedia este o localitate importantă din județul Dâmbovița, așezată foarte bine lângă București, cu posibilități mari de dezvoltare, și în intenția mea din anul 2016, vedeam în Crevedia un orășel cu profil agro-industrial, care să permită creșterea gradului de urbanizare a județului Dâmbovița. Este evident că administrațiile din ultimii ani nu au performat foarte bine. Bugetul de 1 milion de euro nu prea există la nicio localitate din Dâmbovița, adică veniturile proprii sunt foarte mari. Dacă am realiza lucrări de infrastructură, drum, apă, canal, extinderi de rețele de gaze, iluminat public și am adăuga dotări urbane – stadion, sală de sport-, am putea să ne apropiem de condițiile de viață din oraș.

O cunosc pe Mariana, este un profesionist cu rezultate foarte bune, din 2016 a candidat pe listele ALDE. S-a alăturat echipei noastre de mai multă vreme pentru că a înțeles că trebuie să aibă un alt tip de suport pentru a câștiga Primăria de la Crevedia. Sunt convins că va face o figură frumoasă și o să constat și aici că mai mult de 60% din baza Pro România sunt femeile. Înseamnă că devenim un partid de amazoane. Vom începe activitățile de campanie în zilele următoare. Pănă acum sunt 60 de localități unde avem candidați la alegerile locale.

Crevedia nu a avut niciun proiect pe Ordonanța 28/2013. Sunt localități care au luat 10-15 milioane de lei, dar Crevedia nu a avut niciun proiect. Cu mare greutate s-a depus documentația pentru construcția unei săli de sport, fără ca demersurile să fie finalizate, și nu știu ce se va întâmpla pe viitor cu acest proiect.

Cu Mariana la primărie, în perioada 2020-2024, va trebui să valorificăm la maxim veniturile locale pe care le are comuna și să ne pregătim pentru exercițiul financiar 2021-2027 al Uniunii Europene.” a concluzionat Adrian Țuțuianu.

Imagini de la eveniment:

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share