Profesori de sacrificiu și copii sacrificați în învățământul românesc

Profesori, părinți… profesori-părinți/părinți-profesori…

14 septembrie…cumpăr un buchet frumos de flori. Mâine copilul meu începe grădinița…Îl va duce bunica

Peste 2 zile intrăm în vacanța de iarnă, copilul meu are serbare…îl vor vedea tata și bunica…

Alt 15 septembrie…Copilul meu începe clasa I. Îl duce bunica și tata..

Alte serbări, alte începuturi…

Când Monica Anisie și-a început mandatul, a spus că îl dedică părinților și elevilor. M-am revoltat și am și reacționat rapid. Noi, profesorii, nu avem dreptul la atenția ministrului?

Bineînțeles că ministrul nu mi-a răspuns. Nu avea ce să răspundă pentru că afirmația ei era o mare minciună. Dedicația dumneaei era adresată doar unei părți a părinților și a copiilor din România.

Hmmm! … ar zice susținătorii doamnei.

Dar să vă explic…

În România sunt în jur de 400 de mii de profesori. Să zicem că între aceștia există 100 de mii de familii în care și soțul și soția sunt profesori. La o medie de 2 copii pe familie înseamnă 200 de mii de copii.

Restul de 200 de mii de profesori cu o medie tot de 2 copii înseamnă 400 de mii de copii.

Deci în România există cam 400 de mii de profesori și cam 600 de mii de copii care nu stau în atenția ministrului. Nici a acestuia și nici a celor dinaintea ministresei.

În legislația românească și mondială se spune că interesul personal al copilului primează în orice situație.

Fals!! Când vine vorba de interesul copilului de profesor, prevederea aceasta nu se mai aplică. Pentru că în cazul copiilor profesorilor, interesul copiilor proprii trece în urma interesului elevilor săi.

În cazul educatoarelor, al învățătorilor/învățătoarelor este și mai grav.

De câte ori v-ați dus copiii la școală în prima zi dragi colegi?

De la câte serbări ați lipsit, pentru că serbarea copiilor voștri s-a suprapus cu serbarea grupei/clasei voastre?

De la câte ședințe cu părinții ați lipsit pentru că au fost în același timp cu cele ale voastre?

De câte ori le-ați spus copiilor vostru ca nu îi puteți ajuta pentru că aveți rapoarte urgente desfăcut sau lucrări de corectat ?

De câte ori vorbind cu ei vă gândeați cum să îi abordați pe părinții lui Gigel care iar a chiulit sau a luat al treilea 4?

Credeați că vremea on-line vă oferă șansa de a sta mai mult cu ei?

Cât de tare v-ați înșelat!!!

Aveți un singur laptop sau PC în casă pentru că, în ciuda a ceea ce crede societatea, salariul de profesor este o mizerie. Ghici cine va beneficia de laptopul din casă. Desigur nu copilul vostru. Vor beneficia “copiii voștri”. Pentru că împotriva a ceea ce crede lumea despre voi, spiritul vostru de sacrificiu este enorm. Copiii voștri vor face on-line-ul de pe telefonul luat în rate, pentru ca voi sa va faceți treaba cum trebuie. Sigur că nimeni nu va vedea asta. Toți stau cu pietrele pregătite, gata să le arunce.

Când câțiva dintre profesori s-au plâns că nu au cu ce să facă on-line, reoede s-au găsit voci care să spună că sunt incompetenți că nu au un laptop sau PC în secolul XXI.

Câți s-au gândit la faptul că acel laptop sau PC ar trebui folosit de copiii proprii ai profesorilor? Ministresa în niciun caz. Președintele, fost profesor în niciun caz. Inspectoratele în niciun caz. Nici măcar profesorii-părinți.

Mă gândeam în aceste zile la lipsa de respect a societății pentru tagma profesorilor. De ce este așa? De ce nu vede nimeni sacrificiile enorme ale marii majorități a profesorilor, dar vede cu ușurință greșelile și faptele, deloc demne, ale unei părți, mici, a profesorilor. Dacă un profesor dintr-o școală este , adică nu este profesor sau face ceva reprobabil, toți sunt la fel. Nu! Nu toși sunt la fel. C oice pădure, uscături sunt și în învățământ.

Eu sunt unul din profesorii care și-a sacrificat copilul pentru copii. Dacă aș putea lua viața de la început, aș încerca să nu mai fac asta.

Știți că există o lege care dă liber părinților în prima zi de școală? Părinții-profesori nu au acest drept. Nici copiii lor proprii. Ei merg în prima zi de școală cu cine pot.

De ce vorbesc despre asta acum? Pentru că o colegă dragă are inspecție de grad și pentru că și-a trimis copilul de grădiniță la rude, pentru a putea să își facă treaba.

Pentru că țara asta e plină de experți în educație ar fi interesant un studiu comparativ între cât cheltuie profesorii, în totalitatea lor, pentru mijloacele didactice și cheltuie statul. Cred că am avea parte de mari surprize.

Un studiu la fel de interesant ar fi cât contribuie părinții la întreținerea unităților școlare și cât contribuie statul. Apropo… Profesorii-părinți contribuie și ei la întreținerea școlilor. Deci dublă cheltuială.

Știu că mulți, mulți vor scrâșni din dinți, îmi voi lua hate-uri la greu, dar dacă măcar 3 din 10 părinți-profesori vor înțelege că și propriii copii sunt la fel de importanți precum “copiii lor” mi-am făcut treaba.

Dar  David E. Price
„Lipsa iminentă a cadrelor didactice este problema educației cea mai critică cu care ne vom confrunta în următorul deceniu.”

Poate vă dă de gândit…