Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Programul PSD pentru repornirea economiei. Măsurile propuse

Deputatul Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița, a prezentat în videoconferința de astăzi, o parte din măsurile cuprinse în programul economic al PSD denumit “Repornim Romania”.

Un program care conține un pachet de 28 de măsuri economice și sociale, cu patru mari obiective, respectiv, menținerea puterii de cumpărare a populației, repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă și stimuli economici. Este urmărită repornirea imediată a economiei pentru sectoarele cele mai afectate de criza COVID-19, sectore care reprezintă 45 de miliarde de euro. “Vorbim de 20% din PIB și 1 million de locuri de muncă din sănătate, turism, HORECA, agricultură, industria auto sau Electrocasnice.” a spus Corneliu Ștefan.

”Mai sunt câteva zile până la ridicarea stării de urgență și Guvernul PNL nu a prezentat până astăzi niciun plan de relansare economică, una serioasă, cu măsuri ferme și clare care să protejeze veniturile oamenilor și care să dea încredere antreprenorilor, angajaților, pensionarilor, că pot depăși această criză care ne macină de două luni de zile. Am lansat în toată această perioadă nenumărate apeluri să oprim atacurile politice și să ne gândim mai mult la oameni și la economia țării. Acesta este un apel al celor din PSD, pentru revenirea la normalitate din punct de vedere economic. Sunt măsuri șoc de susținere economică pentru protejarea veniturilor românilor, pentru familiile vulnerabile și pentru mediul de afaceri.” a mai adăugat președintele PSD Dâmbovița.

Programul va fi finanțat 50% din bugetul de stat, iar 50% din fonduri europene. Măsura alocării a 20% din PIB pentru aceste industrii, propusă de PSD, este similară statelor vestice europene care deja au implementat o serie de măsuri pentru ajutorarea industriilor afectate de izolarea forțată a populației.

Măsuri economice și sociale din programul PSD ”Repornim Romania”

1. PSD sprijină angajatorii care își reiau activitatea și reîncadrează românii care și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență și pentru cei care au revenit in țară.

Propunem două masuri concrete:

Acordarea sumei de 2.250 de lei, timp de 3 luni pentru angajatori și a sumei de 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revine la muncă, tot pe o perioadă de 3 luni.

Acordarea acestui stimul de reinserție va fi condiționată de menținerea locului de muncă timp de cel puțin 1 an de la data încetării subvenției.

2. PSD susține locurile de muncă

Prin suspendarea impozitului pe venit, a contribuțiilor și taxelor locale până la sfârșitul anului pentru companiile din sectorul turismului, transporturilor, Horeca, cosmetica. Profesii liberale – dacă mențin locurile de muncă

3. PSD protejează puterea de cumpărare a populației

Printr-o schemă de ajutor pentru ca oamenii să poată suporta facturile mai mari la energie și gaze. Acestea vor crește prin liberalizarea prețurilor, de aceea, guvernul are termen pâna la 1 iulie 2020 să definească consumatorul vulnerabil.

4. PSD susține familiile cu venituri mici asigurând o indemnizatie de sprijin pentru o perioadă de 3 luni în valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună și de 300 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1501 la 2000 lei pe lună.

Acești bani pot fi folosiți doar pentru alimente și medicamente, și vor fi dați sub forma unor vouchere.

5. PSD deblochează economia și diminuează blocajul financiar și creditul comercial prin:

Eșalonarea obligațiilor fiscale a firmele afectate, pentru o perioadă de 6 luni fărr penalități și dobânzi;

Susținerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finanțate prin băncile cu capital de stat CEC și Eximbank la dobânzi de maxim 1,7%;

Termene scurte de plată a facturilor de către stat și companiile de stat către operatorii economici privați;

Decontarea rapidă a concediilor medicale.

6. PSD sustine IMM-urile și tinerii antreprenori prin:

Flexibilizarea clauzelor din contractele încheiate în cadrul programului Start-Up Nation, astfel încât derularea acestora să poată fi continuată;

Diminuarea blocajelor financiare prin garantarea cumpărării de creanțe de la IMM-uri de către instituțiile de credit.

7. PSD susține exporturile prin garanții de stat 100%

Precum și prin credite cu perioada de grație extinsă fără plata ratelor pe perioada de grație.

8. PSD susține agricultura românească prin:

Plata la 5 zile pentru produse proaspete și la 15 zile pentru celelalte produse;

Dar si printr-o schema de ajutor de stat în valoare de 500 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor care au fost afectați de secetă sau de pandemie.

9. PSD încurajează revenirea imediată a sectorului de transport și a sectorului de producție auto și electrocasnice prin:

Suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi;

Dublarea bugetului programului Rabla Clasic și direcționarea programului Rabla

Plus către achizițiile de autoturisme exclusiv românești făcute de instituțiile publice;

Creșterea de 10 ori a plafonului pentru programul Rabla pentru Electrocasnice de la 30 la 300 milioane lei în anul 2020.

10. PSD încurajează turismul din România

Printr-o schemă de ajutor de stat pentru susținerea turiștilor și a operatorilor de turism care prevede acordarea de vouchere de vacanță care pot fi folosite pâna la 31 decembrie 2021;

Stimularea investițiilor în cele 31 de stațiuni balneare cu un buget alocat de 1 miliard de euro pe următorii 10 ani.

”PSD are acest program și îl dă la cheie președintelui Iohannis și Guvernului său care nu au fost în stare să facă nimic până acum.

Trebuie doar sa implementeze acest program. Noi suntem pregatiti cu oamenii nosșri să îi sprijinim în implementare. Dacă acest guvern nu va face nimic, vom pregăti legi în Parlament pentru a proteja veniturile românilor și a reporni economia“, a concluzionat Corneliu Ștefan.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share