joi. dec. 12th, 2019

Oficial Media

Stiri, evenimente, opinii, atitudine

Programul Start-up Nation va continua

500 de beneficiari ai Start-up Nation sunt în acest moment blocați la plată din cauza lipsei fondurilor, problemele agravându-se în fiecare zi, este concluzia ședinței de analiză pe stadiul ediției a doua a programului, coordonată de ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu.

Bugetul alocat inițial schemei de minimis pentru anul bugetar 2019 a fost de 383.597.000 lei credite de plată. La solicitarea MFP, în luna iunie a.c., fostul ministru pentru mediul de afaceri a disponibilizat suma de 100.000.000 lei, reprezentând credite de plată în cadrul programului Start-up Nation.

La rectificarea bugetară, aprobată de către fostul guvern în luna august, prin OUG 12/2019, s-au redus din nou creditele bugetare aferente programului, cu suma de 232.570.000 lei, în condițiile în care în aceeași lună, august, a început etapa de depunere a deconturilor și efectuare a plăților pentru beneficiarii Start-up Nation. Din lipsa fondurilor, în acest moment, plățile către beneficiari sunt blocate.

Este încă o dovadă de inconștiență și sfidare la adresa mediului de afaceri făcută de fostul guvern. Vom debloca această situație urgent. La următoarea rectificare bugetară vor fi alocate toate creditele bugetare necesare efectuării plăților până la sfârșitul anului. Îi asigur pe beneficiarii care au semnalat că au probleme că vor avea fondurile necesare pentru continuarea activității. Apoi, prin Legea bugetului de stat pe anul 2020, vor fi acordate restul de credite bugetare necesare tuturor plăților, până la finalul anului 2020”, a spus ministrul Virgil Popescu.

În aceeași situație, de blocaj al plăților, se află proiectele pe fonduri europene derulate de Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului din Iași, Cluj, Brașov și Tg. Mureș. ”Constat un dezinteres total al fostei guvernări în privința absorbției fondurilor europene. Am decis deblocarea acestor proiecte prin redistribuirea fondurilor disponibile din cadrul ministerului pe titlul bugetar destinat proiectelor cu finanțare europeană, iar până la sfârșitul acestei săptămâni, fondurile necesare vor fi distribuite către aceste agenții”, a conchis ministrul.

Fostul ordonator nu a alocat la timp bugetele necesare derulării proiectelor și a diminuat, la rectificarea din august a.c., bugetele alocate proiectelor europene cu suma de 10 milioane lei, fapt ce a condus la blocajul existent la această dată.

Start-up Nation va continua, promovând performanța antreprenorială, inovarea și introducerea de noi tehnologii care să permită IMM-urilor înființate prin program să se poată autosusțină și după perioada implementării programului.

La ediția a doua a Start-up Nation, sesiune aflată în stadiu de contractare până la data de 15 noiembrie 2019, s-au înscris un număr total de 33.514 aplicanți.

Până la data de 13 noiembrie 2019, au fost semnate, la nivel național, 9.737 de contracte de finanțare.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments