Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Proiecte mature pot să schimbe viața comunităților din Valea Jiului

Zilele trecute la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene,  a avut loc prima reuniune a Comitetului Director extins pentru implementarea inițiativei Valea Jiului, organism care reunește reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților locale, ai Agenției de Dezvoltare Regională Vest și ai Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului. Din partea MIPE au participat la eveniment ministrul Marcel Boloș, secretarul de stat Ovidiu Cîmpean și reprezentanți ai direcțiilor generale.

”Încurajez toți actorii din Valea Jiului să se implice pentru valorificarea oportunităților fără precedent de care beneficiază și vă asigur de întreaga susținere din partea MIPE, în calitatea de coordonator strategic al monitorizării implementării Strategiei pentru această regiune”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene,  Adrian Câciu  în cadrul reuniunii Comitetului Director extins pentru implementarea Inițiativei Valea Jiului.

În cadrul evenimentului a fost analizat bilanțul aferent primului an de implementare a strategiei, cu accent pe rezultatele obținute prin programele operaționale 2014-2020 și alocările financiare disponibile prin programele 2021-2027.

Reuniunea a demonstrat un angajament ferm din partea tuturor instituțiilor implicate pentru implementarea cu succes a Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu pentru Valea Jiului. Investițiile în domeniile cheie vor contribui la revitalizarea regiunii și la îmbunătățirea semnificativă a vieții locuitorilor din Valea Jiului.

La întâlnire au participat toate forurile competente, autoritățile de management și parteneri locali, aceștia din urmă fiind direct interesați de procesul de accesare și utilizare a fondurilor europene destinate regiunii Văii Jiului. Discuțiile au vizat modalități de optimizare a utilizării fondurilor, precum și strategii pentru asigurarea unei implementări eficiente și sustenabile a proiectelor.

”Împreună cu autoritățile locale din zonă, conjugăm eforturile pentru a identifica cele mai bune tipuri de investiții care să contribuie la crearea de noi locuri de muncă în Valea Jiului. Suntem în fața unui început de drum foarte promițător, care poate aduce proiecte mature care să schimbe viața comunităților din Valea Jiului. Acest demers va da startul unui proces de creștere a capacității și responsabilității fiecărui cetățean al Văii Jiului de a participa la implementarea acțiunilor pentru revitalizarea zonei”, a transmis  și ministrul Marcel Boloș.

Valea Jiului va beneficia prin programele operaţionale de o finanţare totală de peste 284 de milioane de euro, iar investiţiile vor contribui la creşterea calităţii vieţii pentru cei 135.000 de cetăţeni ai regiunii.

Fondurile europene pe care le pot accesa administrațiile și mediul privat din „Vale” au fost unul dintre subiectele tratate în cadrul evenimentului și sunt incluse în  Programul Regional Vest, Programul Tranziție Justă și Programul Sănătate

Distribuie acest articol Oficial Media
Share