Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Proiectul Lunca Urbană Bega, la final

În această săptămână, la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara, a avut loc prezentarea rezultatelor cercetărilor desfășurate în cadrul proiectului „Lunca Urbană Bega”, desfășurat de Fundația Aquademica, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara.
Au participat, pe lângă specialiștii care au luat parte la proiect, reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în gestionarea Canalului Bega, iar discuțiile purtate pe marginea subiectelor abordate în cadrul prezentării au furnizat consistența și unitatea necesare pentru coagularea rezultatelor studiilor într-un întreg, care, sperăm, va fi gestionat în viitor de o echipă multi-disciplinară.
Ne-am bucurat de participarea domnului Primar al Timișoarei, Dominic Fritz, care a arătat un cert interes pentru acest proiect, dar mai ales și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini viitoarele inițiative care ar scoate la lumină această zonă valoroasă din punct de vedere ecologic, fără a-i zdruncina biodiversitatea și ecosistemele fragile. O contribuție la fel de activă a avut și domnul director tehnic pe resurse de apă al Administrației Bazinale a Apelor Banat, Cătălin Nagy, care, printre altele, a salutat alternativele ecologice de folosire a bărcilor cu vâsle sau a caiacului pentru mici excursii pe Bega, și monitorizarea riguroasă a situațiilor în care nu se respectă legile referitoare la zonele naturale protejate.
„Lunca Urbană Bega” este, din punctul nostru de vedere, doar începutul, primul pas într-o călătorie lungă în care îi invităm pe locuitorii Timișoarei. Prin măsuri clare, eficiente și riguros gândite, lunca aceasta poate să ne ofere, mulți ani de acum înainte, nouă, copiilor noștri și copiilor lor, o oază de liniște și verdeață în care ne putem retrage din tumultul orașului. Este, și trebuie să rămână, un loc ideal pentru contemplare, meditație, observare și învățare în comuniune cu natura, iar la asta putem contribui cu toții, dacă îi arătăm respectul cuvenit.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share