Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Proiectul  pilot depus de eurodeputatul MARIA GRAPINI  pentru susținerea meșteșugarilor și promovarea produselor tradiționale, adoptat în Comisia IMCO!

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a depus în luna martie, la comisia IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor), comisie în care deține și funcția de vicepreședinte, un proiect pilot, cu un buget de 980.000 de euro, pentru promovarea produselor meșteșugărești și susținerea meșteșugarilor.
Implicarea eurodeputatului Grapini a avut rezultatele scontate, proiectul pilot trecând, marți, cu un singur vot împotrivă, de Comisia de specialitate a PE (Piață Internă și Protecția Consumatorilor).
“Sunt bucuroasă că propunerea mea de proiect pilot, pentru a avea un buget care să se aloce meșteșugarilor, a fost votată în Comisie, cu un singur vot împotrivă. Totdeauna când propun amendamente și proiecte pilot, mă gândesc la nevoia de susținere a produselor românești. Susținerea meșteșugarilor și promovarea produselor tradiționale vor ajuta la dezvoltarea regională, conservarea tradițiilor și a valorilor naționale”, a precizat, după votul din Comisia IMCO, europarlamentarul umanist.
În motivarea acestui proiect pilot, eurorlamentarul PUSL a punctat faptul că este necesar să avem un proiect pilot pentru meșteșugari și produsele meșteșugărești cu indicație geografică protejată deoarece se pierd din ce în ce mai multe produse tradiționale din UE, în contextul în care,  tot mai multe produse din țări terțe ajung în piața internă a UE.
                                                                       
De aceea, a adăugat Maria Grapini,” este important ca acei meșteșugari care încă mai produc diverse produse meșteșugărești din diferite zone și regiuni europene cu specific tradițional să fie încurajați și susținuți”.
                                                                           
Totodată, europarlamentarul PUSL a precizat faptul că ”produsele meșteșugărești sunt un simbol al valorilor europene însă, în același timp, ele pot aduce beneficii economiei rurale sau regionale.  Produsele meșteșugărești joacă un rol important în dezvoltarea turismului regional și local, de aceea este necesar să avem un proiect pilot care să sprijine meșteșugarii în achiziționarea materialelor necesare și în procesul de creare a produselor tradiționale meșteșugărești ceea ce, implicit, va atrage turiști în zonele respective și va produce creștere economică”.
Promovarea produselor meșteșugărești contribuie la conservarea valorilor europene dar, în același timp și  la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea societăților și atragerea investițiilor, iar  acest proiect pilot va oferi stimulente meșteșugarilor,  pentru a-i încuraja să ducă mai departe tradiția și să continue să fabrice produse cu indicație geografică protejată.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share