Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

“Protecție prin educație: Securitate digitală”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluții de tip e-learning, lansează o nouă etapă a campaniei “Protecție prin educație: Securitate digitală”. Astfel, toate cele șase cursuri de tip e-learning  devin disponibile gratuit pentru copii, adulți și antreprenori sau angajați din IMM-uri, în perioada 14 martie – 21 iunie 2024.

Partenerii proiectului național de conștientizare #SigurantaOnline au finalizat cu succes prima ediție a campaniei “Protecție prin educație: Securitate digitală“, la care au aderat aproximativ 16.000 de utilizatori de cursuri într-o lună și jumătate.

Persoanele interesate de parcurgerea și folosirea cursurilor în scop educativ sunt invitate să se înscrie pentru a le accesa prin formularul de înregistrare: https://formare.elearning.ro/login

Inițiativa vizează educarea cadrelor didactice, a elevilor și părinților, dar și a angajaților și angajatorilor din IMM-urile românești. Obiectivul principal îl reprezintă creșterea gradului de pregătire necesar pentru ca utilizatorii să evite cu succes principalele amenințări din online, dar și gestionarea adecvată a riscurilor în utilizarea Internetului.

Cele șase cursuri e-learning au fost inițial disponibile în perioada 31 octombrie 2023 – 15 decembrie 2023 și au fost concepute astfel încât utilizatorii să dobândească cunoștințe și competențe esențiale pentru navigarea sigură online.

Cursurile au fost împărțite pentru două categorii de public, temele “Securitatea Cibernetică – Acces General” și “Securitatea Digitală a Copiilor” au fost dedicate adulților, inclusiv antreprenorilor, iar  “Siguranța Banilor pe Internet”, “Dependența de Internet”, “Prevenirea Pornografiei Infantile” și “Gestionarea Datelor Online” au fost concepute pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

După finalizarea cursurilor, utilizatorii pot dobândi cunoștințe despre cum îi afectează dependența de internet și care sunt cauzele acesteia, cum să gestioneze datele personale pentru a fi în siguranță pe Internet, cum să se protejeze astfel încât să nu devină victima pornografiei infantile, ce pot face pentru a-și proteja banii și datele personale, atunci când folosesc internetul și, de asemenea, care sunt responsabilitățile adulților și ce pot face ei pentru limitarea pericolelor la care sunt supuși copiii.

În prima ediție, campania a înregistrat un număr impresionant de utilizatori, cu un total de 15.928 de persoane înscrise, dintre aceștia 5.430 fiind profesori9.216 elevi și 1.282 părinți.

Numărul mare de accesări și rata impresionantă de finalizare a cursurilor demonstrează angajamentul și interesul real al comunității pentru acest subiect vital. De asemenea, mulți dintre profesorii înscriși au parcurs împreună cu elevii la clasă cele patru cursuri destinate copiilor. Acest lucru a făcut ca numărul real al elevilor beneficiari să fie mult mai mare prin efectul de multiplicare.

Campania a contribuit nu doar la îmbogățirea cunoștințelor participanților, dar a și demonstrat eficiența și puterea educației digitale în formarea unei comunități mai pregătite în domeniul securității cibernetice. În contextul unei lumi digitale în expansiune, prin intermediul cursurilor, partenerii au reușit să îmbunătățească cunoștințele digitale a mii de persoane, consolidând astfel un viitor digital mai sigur pentru toți.

Cele șase cursuri create de parteneri sunt disponibile pe toată perioada campaniei pe platforma CoffeeLMS, dezvoltată de Ascendia, la adresa https://formare.elearning.ro și au fost create în LIVRESQ, editorul de cursuri e-learning și lecții interactive. Acestea pot fi accesate și de pe site-ul proiectului #SiguranțaOnline, www.sigurantaonline.ro.

Proiectul de educație digitală #SigurantaOnline este menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, pentru a evita ca utilizatorii de internet să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share