Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PSD propune un plan de combatere a COVID19: Testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidenţă ridicată

PSD a propus un plan de combatere a COVID-19 care are ca obiectiv „reducea transmiterii virusului şi protejarea persoanelor cele mai vulnerabile, cu risc de forme grave, complicaţii şi deces, asigurarea accesului la sistemul medical şi la tratament pentru pacienţii infectaţi, şi al accesului bolnavilor cronici la serviciile medicale necesare”.
Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban, a prezentat într-o conferință de presă, măsurile propuse de liderii PSD de la nivel central, mai exact Alexandru Rafila, nou venit în partidul lui Marcel Ciolacu.
Social-democraţii propun înfiinţarea unui centru de comunicare integrat COVID-19 şi testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidenţă ridicată.
PSD mai propune şi dezvoltarea site-ului COVID-19 România şi a unui call center cu număr unic naţional şi Dezvoltarea de aplicaţii informatice pentru comunicarea către utilizatori a situaţiei epidemiologie şi a urgenţelor la nivel naţional sau local, în timp real. De asemenea, planul PSD implică şi dezvoltarea unei aplicaţii informatice care să permită oricui să beneficieze de testare, la nevoie, în cazul în care consideră că este la risc de infecţie.
Sunt propuse:
✅ REȚEA NAȚIONALA DE CENTRE MEDICALE COMUNITARE – asigurarea accesului permanent, rapid, facil și neîngrădit al tuturor cetățenilor la asistența medicală primară
✅ REȚEA DE CENTRE DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ AMBULATORIE DE SPECIALITATE – creșterea substanțială a accesibilității tuturor cetățenilor, mai ales din orașele mici și din localitățile rurale la servicii medicale de specialitate, acces la un pachet complet de investigații paraclinice, spitalizare de zi și servicii conexe inclusiv telemedicina
✅ SPITALE PUBLICE LA STANDARDE EUROPENE
✅ CENTRE DE ÎNGRIJIRE A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI ÎNGRIJIRILE LA DOMICILIU
✅ CENTRE UNICE DE PROGRAMARE A PACIENȚILOR
✅ ACCES NEÎNGRĂDIT LA MEDICAMENTE ESENȚIALE

Printre măsurile prezentate se numără testarea tuturor persoanelor din zonele cu rata mare a infectării. Potrivit documentului se are în vedere „testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidență ridicată”. 

Astfel sunt identificate cazurile pre-simptomatice și asimptomatice și se întrerup lanțurile de transmitere prin izolarea promptă a persoanelor infectate, se menționează în document.

PSD vrea încurajarea producției de medicamente autohtone și de dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea și tratamentul COVID-19.

De asemenea, potrivit documentului, PSD propune restructurarea urgentă a Direcțiilor de Sănătate Publică prin constituirea structurii operative de intervenție în sănătatea publică, coordonată de Institutului Național de Sănătate Publică, reorganizarea spitalelor generale, amenajarea de circuite dedicate și paturi pentru pacienții COVID-19, inclusiv pentru terapie intensivă, precum și asigurarea asistenței medicale de rutină pentru pacienții cu boli cronice sau acute, acces fără întârziere la serviciile de sănătate în timpul pandemiei, prin testare rapidă la internare ori prezentare.

Ce propune PSD pentru combaterea COVID-19: 
„ – Identificarea, controlul şi gestionarea focarelor de SARS-CoV-2 prin măsuri de întrerupere a transmiterii: identificarea precoce a focarelor si a persoanelor infectate, izolarea si tratarea acestora; testarea contactilor apropiati ai persoanelor infectate; consilierea persoanelor infectate si a contactilor acestora privind pasii de urmat si indrumarea rapida catre serviciile medicale.
– Instruirea personalului instituţiilor publice, altele decât cele medicale, răspunzătoare de implementarea măsurilor de reducere a transmiterii.
– Măsuri ne-medicale de reducere a transmiterii, care pot implica limitarea anumitor activităti pe o perioada limitată Doar când e nevoie! Doar în funcţie de riscul real al transmiterii, pentru fiecare tip de activitate şi unitate în parte. Şcolile vor funcţiona în raport cu situaţia epidemiologică locală şi cu riscul evaluat pentru FIECARE ŞCOALĂ.
– Acordarea a minimum 72 de ore agenţilor economici pentru conformare în cazul restricţiilor preventive.
– Menţinerea funcţionalităţii şcolilor şi a activităţilor economice (inclusiv de alimentaţie publică) este esentială pentru buna funcţionare a societăţii.
– Testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidenţă ridicată: Astfel sunt identificate cazurile pre-simptomatice şi asimptomatice şi se întrerup lanţurile de transmitere prin izolarea promptă a persoanelor infectate.
– Accesul facil la testare: Dezvoltarea unei aplicaţii informatice care să permită oricui să beneficieze de testare, la nevoie, în cazul în care consideră că este la risc de infecţie.
– Dezvoltarea site-ului COVID-19 România care va cuprinde informaţiile generale legate de evoluţia pandemiei la nivel global şi naţional, reglementările în vigoare, măsurile de prevenire şi paşii de urmat de orice persoană care este simptomatică sau care are suspiciuni că ar putea fi infectată.
– Dezvoltarea unui callcenter, cu un număr unic naţional care răspunde automat sau/ şi cu operatori la cele mai frecvente întrebări (FAQ) şi poate îndruma solicitanţii care cer proceduri medicale sau administrative legate de COVID-19.
– Dezvoltarea de aplicaţii informatice pentru comunicarea către utilizatori a situaţiei epidemiologie/ urgenţelor la nivel naţional/local, în timp real.”
Planul poate fi citit integral aici: plan-psd-combaterea-pandemiei-covid
Distribuie acest articol Oficial Media
Share