Psiholog: Cine suntem noi în cadrul relaţiilor noastre?

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cea mai mare parte a vieţii noastre necesită relaţionare, iar deprinderile noastre de relaţionare se formează în primul rând în cadrul familiei. “Fiecare familie îşi direcţionează membrii în conformitate cu preferinţele lor individuale, propriile credinţe şi valori morale, spre roluri pe care trebuie să le joace şi mai ales cum să le joace. Acestea devin legi după care ne ghidăm modul nostru de a intra în relatii. În funcţie de aceste legi, mai mult sau mai puţin potrivite pentru fiinţa noastră şi pentru nevoile noastre, declarăm că suntem sau nu multumiţi de ceea ce trăim”, explică specialistul.

Mai mult decât atât, ceea ce preluăm de la familie şi de la cei din jurul nostru, nu este în esenţă nici bun, nici rău, doar felul în care alegem să le utilizăm este bun sau rău. Diferenţa o face capacitatea de a alege acele lucruri care se potrivesc cu fiinţa noastră şi cu contextul în care ne aflăm în acel moment, fără ca alegerea noastră să lezeze nici pe cei din jur, nici propria persoană. În majoritatea cazurilor, relationarea este una reactivă şi nu proactivă, deoarece cea mai mare parte a relaţionării depinde de felul în care suntem trataţi.

“Atunci când întâmpini probleme de comunicare şi de relaţionare, de cele mai multe ori simţi lipsă de întelegere, lipsă de încredere în tine sau în ceilalţi, lipsa unei deschideri şi comunicări reale, lipsa sentimentului că eşti apreciat, înţeles, respectat, iubit, lipsă de libertate, egalitate, corectitudine, sentimentul că dai mai mult decât primeşti. Atunci când acţionam în cadrul unui model existenţial, este bine să ne asumăm responsabilitatea pentru comportamentul respectiv şi deasemenea pentru răspunsul nostru la comportamentul celorlalţi. Atunci când viaţa noastră interioară este independentă de felul în care se comportă ceilalţi, suntem liberi, liberi să fim noi înşine, deci împliniţi”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

O relaţie care ne împlineşte este aceea care ne oferă ocazia de a ne extinde abilităţile noastre ca persoane. În realitate, există multe situaţii în care rămânem într-o relaţie în care jucăm rolul unei persoane diferite, de teama să nu rămânem singuri. “Poate ar fi bine să te întrebi ce anume te face să rămâi acolo deşi ştii că te minţi şi pe tine însuţi/însăţi şi pe cel/cea de lângă tine. Poate ar fi bine să te întrebi cât timp îţi propui să mai râmai acolo şi, dacă totuşi alegi să rămâi, cum îţi poti îmbunătăţi în această relaţie calitatea de a fi tu însuţi/însăţi, de a-ţi împlini propriile nevoi, de a te dezvolta şi evolua pe toate planurile vieţii tale?”, afirmă psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.

Chiar dacă perfecţiunea este o utopie, putem vorbi totuşi de relaţii optime sau chiar relaţii împlinite. Acestea scot în evidenţă echilibrul între valorile, nevoile şi dorinţele noastre şi alte partenerului nostru, chiar dacă sistemele de valori sunt diferite. “În situaţia în care se găseşte echilibru într-un sistem imperfect, şi aici mă refer la sistemele diferite de raportare ale celor doi implicaţi într-o relaţi, atunci aşteptările şi inevitabil dezamăgirile devin inutile şi ne câştigăm libertatea de a accepta de convieţuim în armonie. De aceea, este bine ca în relaţiile în care intrăm să încercăm să ne stabilim nişte graniţe, atât personale cât şi ale relaţiei în sine, să stabilim cât ne implicăm în viaţa şi trăirile altora şi cât îi lăsăm pe ceilalţi să se implice în viaţa şi trăirile noastre”, menţionează specialistul în relaţii de cuplu.

Pentru că suntem diferiţi, avem nevoi diferite şi modalităţi diferite de a le împlini, doar noi ştim cu adevărat care este binele nostru, indiferent de ceea ce cred ceilalţi în privinţa asta. Poţi alege să trăieşti permanent sub influenţa celor din jur, plecându-te ca o frunză în vânt de la o clipă la alta în faţa părerilor lor, trăind astfel viaţa altora sau poţi face o schimbare şi poţi începe să-ţi trăieşti propria viaţa cu cine, cum, când şi unde vrei tu şi nu ceilalţi.

“Relaţionare nu înseamnă să renunţi la fericirea ta “de gura lumii”, ci să poţi să împărtăşeşti cu cei din jur propria ta împlinire şi bucurie, să diferenţiezi drepturile şi necesităţile proprii de drepturile şi necesităţile celorlalţi. Într-o relaţie este important să-ţi aminteşti să te întrebi: “Cât de important este celălalt/ă în viaţa mea?”, “Cât de important/ă sunt eu în viaţa mea?”, “Cât îmi permit să fiu eu însumi/însămi şi cât îi permit celuilalt să fie el/ea însuşi/însăşi?” şi să echilibrezi aceste lucruri pentru a simţi mulţumire şi împlinire în viaţa ta”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.