Emoția ne ghidează trupul să mergem, să facem, să alegem și să acţionăm. Aceasta pretinde că știe uneori mai mult decât mintea, iar noi tindem să o credem.
În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, limbajul nostru interior păstrează o anumită formă asupra realității, din care este greu să ieși.
“Emoția este cărarea prin care omul călătorește mai ușor către ce-și dorește. Vrea o stare de zmeu, se face puternic, vrea dragoste, o caută și își deschide inima, vrea să vadă căldura altora, se transformă în căldură interioară, și tot așa. Emoțiile nu sunt bune sau rele. Ele doar sunt, și corpul nostru reacționează într-un fel sau altul la ele. Doar că nefiind civilizate, educate, emoțiile ajung să ne controleze, sa ne domine comportamentul și de multe ori ne îndepărtează obiectivele. Cei mai mulți dintre noi suntem o adunătură de sentimente și senzații, care noi credem că sunt emoții. Ele nu sunt. Emoțiile sunt ceva de nivel înalt, pozitive și aducătoare de acea stare din care nu vrei să ieși. E ca și cum ești îndrăgostit de cineva în primele zile – săptămâni. Acea energie din tine, o numești emoție pozitivă, dragoste, îndrăgosteală, etc. Imaginează-ți acea emoție că este prezentă tot timpul în viață, și ai energie pentru tot ce vrei, poți și-ți dorești. In acest caz, devii tu liderul emoțiilor tale și le ghidezi către ce vrei. În cazul adunăturilor de sentimente și senzații care distrag omului atenția de la ce-i frumos și ce își dorește, omul nu mai este în controlul vieții sale”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.
Află ce emoții te “guvernează”!
Ca să testezi din care categorie faci parte, observă aceste lucruri:
– observă cu ce energie te trezești dimineața
– observă dacă poți lucra mai mult decât ceilalți
– observă dacă atunci când ești în natură, chiar simți natura
– observă dacă atunci când porți o discuție, poți avea energie să fii pozitiv și optimist până la capătul ei
– observă câte ore dormi pe noapte și dacă te trezești odihnit
– observă ce simți când stai între mulți oameni
– observă câte emoții negative ai într-o zi, notează-le
– observă la alții ce vrei sau ce nu vrei să fie în tine
– observă dacă te poții trezi cu o oră sau două mai devreme decât ceilalți
– observă dacă poți sta treaz când ai energie bună în jur
– observă ce oferi când ai pe cineva drag în jur
– observă cum vorbești și privești când ai oameni în jur
“Aceste observații conduc pe om către schimbări interioare puternice. Transformarea este rapidă, de la a fi sclavul unor sentimente și senzații, la a controla și ghida către un TU (EU) mai puternic, emoții și trăiri mai înalte. Procesul poate dura și o viață, doar depinde de efortul pe care îl faci omul. Un secret: Omul care exprimă emoții sau sentimente negative ca: îngrijorări, frici, anxietăți, frustrări, gânduri de răzbunare, gânduri la viitor sau trecut, lene, neacceptare, teamă, etc, poate ajunge sa nu ai aibă energie pentru el cât își dorește. Emoțiile negative trag energie din om. Emoțiile pozitive ca: empatia, altruismul, compasiunea, atenția, dragostea, răbdarea, voința, perseverența, etc, aduc energie și păstrează energia în TU (EU)”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Un exercițiu de schimbare a emoțiilor pentru această săptămână:
1. Transferă atenția din minte către inimă.
2. Simte sentimentul de iubire – gândește-te la cineva pe care îți este ușor să îl iubești și concentrează-te la acel sentiment de iubire 15 minute.
3. Trimite acest sentiment de iubire și ție și celor din jur.
Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan