Înfrângerea Aninoasei din meciul cu rivala Flacăra Moreni l-a lăsat cu un gust amar pe antrenorul Cristi Bălaşa, care este dezamăgit de evoluţia anumitor jucători cu experienţă din echipă, care au comis greşeli în jocul de sâmbătă. “Mă doare această înfrângere. Din păcate jucătorii cu experiență au gafat din nou. Am luat două goluri pe greșeli copilărești. Am avut ocazii de gol, a fost un meci frumos, deschis, dar din păcate am pătimit mult în fața porții adverse. Nu contează că am dominat sau că am ratat mult. Rău a fost că am pierdut. Jucătorii noștri nu își doresc mai mult. Ei se mulțumesc cu puțin. Locul 4 ocupat înaintea jocului, cred, că e o performanță egală cu promovarea în Liga I pentru Aninoasa. Nu mă feresc să spun aceste lucruri pentru că jucând acasă nu am auzit niciodată în tribună <<Hai Aninoasa!>>, ci doar suporterii morenari care au cântat neîncetat. Nu e normal așa ceva. Acel loc 4 obliga jucătorii noștri să joace la adevărata valoare și doar la victorie. Ei nu au făcut în acest joc ceea ce le-am transmis la antrenamente. Sunt nemulțumit de unii dintre ei”, a declarat Cristi Bălaşa.
Flacăra Moreni a câştigat cu scorul de 2-0 pe terenul celor de la FC Aninoasa şi este al treilea succes înregistrat în acest sezon în faţa echipei antrenate de Cristi Bălaşa, după cel din tur şi cel din Cupa României.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
ITM Dâmbovița, 30 de controale la unitățile din industria alimentară