Cu o experiență vastă și unul dintre cei mai buni și tineri CEO din țară, într-o companie de top, hunedoreanca Raluca Bugnar a decis să facă un pas important și să intre în politică, acum câțiva ani, ajungând în prezent, să coordoneze Departamentul pentru Transilvania al PUSL și al PUSL Hunedoara.
Văzând potențialul tinerei doamne și experiența sa în management, dar și ultimele sale realizări, conducerea centrală a partidul a desemnat-o pe locul 5 pe lista pentru europarlamentare a partidului din care face parte.

”Am decis să mă înscriu într-un partid politic din revoltă și din dorința de a schimba ceva. Consider că cei care au experiență, care au lucrat cu oamenii trebuie să se implice, în domeniile în care lucrează, pentru că așa ar fi normal. Implicându-ne în politică, noi, cei mai tineri, trebuie să schimbăm ceva.

Vreau să reprezint PUSL cu mândrie la Bruxelles. Noi, umaniștii avem niște principii foarte clare, aplicabile atât la nivel național cât și european” a precizat candidatul Raluca Bugnar.
Cu un program bine structurat în mai multe puncte, pe primul plan se pune accentul pe familia tradițională și morala creștină, educația și sănătatea națiunii, reforma adnimistrativă, domnia legii și reforma MAI.
Pentru că provine din mediul de afaceri susține dezvoltarea economiei și sprijinirea firmelor româneșți.
”Firmele românești nu pot concura cu firmele străine, care sunt susținute de bănci, în timp ce firmele românești obțin din ce în ce mai greu finanțare. Firmele străine vin de multe ori pe pierdere, doar ca să câștige cotă de piață, în timp ce firmele românești nu-și pot permite acest lucru. Guvernul României nu protejează firmele românești, de aici și foarte multe probleme cu întârzierile la plăți în relațiile cu firmele străine. Legea achizițiilor publice trebuie modificată și actualizată, în raport cu realitățiile zilelor noastre”, explică aceasta.
Prin acțiunele desfășurate în ultimii ani, alături de colegi și de cei care coordonează departamentul de cultură, încearcă să-i țină aproape și să-i reprezinte pe tineri, să le insufle tuturor sentimentul de patriotism, de promovare cu succes a limbii române, tradițiile și obiceiurile naționale.

Bunicii noștri sunt și ei o comoară de neprețuit, pentru că, au construit România și trebuie să le fie respectată acum demnitatea, să beneficieze de un trai și o pensie decentă.
Asigurarea unui climat social dezvoltării fiecărui individ, dialogul și solidariatate sunt alte principii după care se ghidează social umaniștii liberali.
Siguranța națională și politica externă trebuie să fie în concordanță cu cea a U.E. Este important ca România să se poată adapta, să anticipeze şi să răspundă adecvat provocărilor de securitate pe care le generează o lume, în permanentă şi accelerată transformare, un rol important avându-l aici și cei din Diaspora.

” Sunt o persoană dinamică, ambițioasă și perseverentă, născută și crescută în județul Hunedoara. Absolventă a Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene a Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca, cât și a Universite d-Auvergne din Franța.
Iubesc România și cred că noi, tinerii putem face mult mai mult pentru țara noastră, prin implicare în politică atât la nivel național, cât și la nivel european” a conchis tânărul candidat hunedorean.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan