Dna Iulia Ramona Chiriac a fost numită astăzi, 2 iunie, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. În această calitate, va fi reprezentanta oficială a Comisiei Europene în România, sub autoritatea politică a președintei Ursula von den Leyen. Mandatul acesteia va începe la 1 iulie 2021.
Dna Ramona Chiriac are cetățenie română și este diplomat de carieră. Are o experiență de aproape 20 de ani în afaceri europene, dobândită inclusiv la nivel local, în România. Prin prisma funcțiilor pe care le-a ocupat, a dobândit competențe solide de comunicare strategică și de reprezentare politică, precum și o cunoaștere aprofundată a contextului politic din România, ceea ce o face foarte potrivită pentru conducerea Reprezentanței Comisiei în țară. Aceasta este consul general al României în landul Bavaria din 2016 și face parte din serviciul diplomatic român din 2008. Înainte de această experiență de peste zece ani în funcții diplomatice, a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, având atribuții legate în special de pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE. În cadrul Ministerului Integrării Europene din România a fost responsabilă în special de promovarea valorilor UE, de furnizarea de informații privind oportunitățile de finanțare, precum și de diseminarea cunoștințelor despre UE prin organizarea de conferințe, seminare, campanii de informare și ateliere.
Este absolventă a Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Are două diplome de master, una în studii europene și alta în studii de gen.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cristian Stan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Târgoviște cu peste 30.000 de semnături
Șeful NATO la manșa unui EUROFIGHTER german
Apă, soare, natură și un mediu sănătos pentru VIAȚĂ