În cadrul special oferit de Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, astăzi a avut loc ceremonia de decernare a distincțiilor Officier de L’ordre des Palmes académiques, domnului prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea și Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres, domnului prof.univ.dr. Mircea Mihăieș, de către Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. Contextul în care a avut loc evenimentul a fost creat de legătura durabilă dintre UVT și mediul universitar francez, important pentru dezvoltarea francofoniei în Timișoara și România.
Universitatea de Vest din Timișoara, ca principală universitate comprehensivă a vestului țării, dezvoltă permanent parteneriatul cu spațiul francez al educației și cercetării. Cea mai longevivă componentă a acestui parteneriat, care are o istorie de peste 50 de ani, este reprezentată de prezența la UVT a unui lector francez, o contribuție apreciată și binevenită pentru dezvoltarea programelor cu dimensiune francofonă. În plus, în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din UVT s-a consacrat, de mai multe decenii, prezența neîntreruptă a programelor de studii în limba franceză, atât pentru studiul francezei ca limbă străină, dar și a unor programe de studii specifice organizate în limba franceză, cum ar fi cel de Management.
Tot în spiritul acestui parteneriat româno-francez dezvoltat la UVT, s-au concretizat mai multe acorduri de apartenență la structuri si organizații francofone importante, așa cum este Rețeaua Internațională a Catedrelor Senghor ale Francofoniei (RICSF). Rețeaua creată în 2002, la inițiativa rectorului Michel Guillou, reunind Catedrele Senghor ale Francofoniei, este o structură inter-universitară foarte activă a francofoniei internaționale care, în prezent, reunește 24 de universități membre, de pe toate continentele. Catedra Senghor din cadrul Universității de Vest din Timișoara este membru activ al RICSF de mai mulți ani și asigură vicepreședinția rețelei.
În linia acestui parteneriat francofon durabil stabilit la UVT, se remarcă și prezența unei comunități francofone puternice, cu peste o sută de cadre didactice care au efectuat studii, de scurtă sau lungă durată, în Franța, prin programe prioritizate în mandatele rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea. Mare parte dintre acești cercetători au stabilit colaborări și participări la echipe de proiect din domeniile educației și cercetării, concretizate în relații academice cu peste 70 de universități din Franța. Ca urmare a procesului de inițiere a unei profunde reforme universitare europene, propuse prin Declarația de la Sorbona, susținută de președintele Franței, Emmanuel Macron, în anul 2017, privind alianțele universitare europene, UVT și-a asumat o nouă identitate europeană de rețea academică, fondând Universitatea Europeană UNITA, alături de universități din Franța, dar și din alte trei țări de limbi romanice. În prezent, rectorul UVT exercită președinția comitetului executiv „Governance Board UNITA”. În plus, pentru a da importanța cuvenită reformei universitare europene realizate prin procesul de fondare a alianțelor universitare, rectorul UVT a propus înființarea rețelei de universități românești „Ro European Universities” – asociație a universităților din România membre în diversele alianțe europene formate pe parcursul derulării acestui proces – unde UVT deține președinția asociației.
În dezvoltarea sa instituțională, Universitatea de vest din Timișoara și-a asumat în mod deschis un program de dezvoltare a opțiunilor universitare francofone. Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, la UVT a fost inaugurată placheta aniversară care îl reprezintă pe Emanuel de Martone, o marcare simbolică a contribuțiilor esențiale ale acestui mare geograf francez pentru trasarea granițelor României Mari. De-a lungul mandatelor diplomatice franceze recente, comunitatea UVT a avut onoarea să primească vizitele Excelențelor Sale, ambasadorilor Franței la București, Michele Ramis, Laurence Auer și Nicolas Warnery, care au susținut și valoroase prelegeri în cadrul evenimentelor UVT reunite în cadrul seriei „Conferințele ambasadorilor”.
Unul dintre cele mai ample programe culturale oferite de UVT comunității timișorene în anul 2023, când Timișoara a derulat programul Capitalei Europene a Culturii, a fost reprezentat de invitarea unora dintre cele mai prestigioase personalități ale științei și culturii mondiale, care au conferențiat în Timișoara, în seria „Laureați Nobel la UVT”. În acest program, s-au aflat în prim plan trei laureați Nobel de prestigiu din Franța, cercetătorii Gerard Mourou, Jean Pierre Sauvage, Jean Marie Lehn, a căror prezență la Timișoara a transformat capitala Banatului într-un centru al legăturilor culturale și științifice europene.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază importanța acestui parteneriat francofon dezvoltat la Universitatea de Vest din Timișoara: „În spațiul comunității educației și cercetării din România este recunoscută importanța parteneriatului româno-francez și destinul comun construit împreună de comunitățile noastre, pe axa româno-franceză. Tot așa, între Universitatea de Vest din Timișoara și spațiul academic francez s-au sedimentat, de mai multe decenii, relații de parteneriat perene. Am consacrat în ultimii ani destinul comun al educației și cercetării între Universitatea de Vest din Timișoara și mediul universitar francez prin fondarea Universității Europene UNITA, din care fac parte universități fondatoare din țări de limbi romanice, franceză și română, alături de italiană, portugheză și spaniolă. Universitatea de Vest din Timișoara este o ancoră a francofoniei în Timișoara și în România, un statut pe care îl vom onora și pe viitor, cu deschidere și prețuire pentru partenerii francezi.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Energia divină este necesară pentru ca un om și urmașii lui să supraviețuiască
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Crin Antonescu la Târgoviște: ”Este foarte clar că președinte al României voi fi ori eu, ori domnul Nicușor Dan”
Automatizeaza monitorizarea: Activeaza alertele pentru a-ti tine afacerea in siguranta
Contract semnat pentru Centura Orașelor Pucioasa și Fieni