Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

RELAȚIA DINTRE SUFLETELE GEMENE

suflete-gemene

Scopul relatiilor dintre flacarile gemene este de obicei unul inalt. De multe ori, aceasta relatie nu este una usoara sau linistita. Este o relatie intensa, iar aceste suflete sunt aduse adeseori laolalta in situatii haotice, incarcate de stres fizic, emotional, mental sau spiritual.

De obicei, intalnirea dintre flacarile gemene are loc intr-un loc si intr-un moment in care v-ati fi asteptat cel mai putin. Este foarte posibil sa va fi cunoscut intr-un moment in care erati indisponibili emotional, poate chiar implicati in alte relatii. Odata ce ti-ai cunoscut flacara geamana, incepi sa observi lucruri noi la tine si la lumea din jurul tau si privesti viata in general intr-un mod mult mai pozitiv.

Uneori destinul se joaca cu aceste suflete, aducandu-le unul langa celalalt prea devreme. Daca se cunosc prea curand sau sunt prea tinere, nu vor fi impreuna in cursul acestei vieti, ceea ce poate duce la o durere de neimaginat sau chiar la sentimentul de a se simti incomplete pentru toata viata, indiferent de persoana pe care ar cunoaste-o ulterior. Intotdeauna va ramane un gol in suflet pe care nu il poate umple un nimeni altul.

Fiecare din aceste suflete este o oglinda a celuilalt si cei doi sunt aici pentru a atinge armonia intre ei, dar si cu restul lumii. Ei isi faciliteaza unul altuia cresterea si ascensiunea, dar si evolutia celorlalti. Fiecare oglinda reflecta calitatile celuilalt, dar si imperfectiunile, problemele, ingrijorarile, dezechilibrele. In acelasi timp insa, aceste suflete oglinda isi completeaza reciproc calitatile, talentele, abilitatile.

Nu intotdeauna exista un echilibru sau o armonie perfecta intre aceste flacari gemene. Acele aspecte din care lipseste armonia sunt aspectele asupra carora ambii trebuie sa lucreze sa le imbunateasca. Nici relatia dintre cei doi nu este una intotdeauna facila, usoara. Aducand in permanenta probleme noi de rezolvat, relatia dintre flacarile gemene nu vine intotdeauna la pachet cu o stare permanenta de fericire. Dar prin intermediul acestei relatii, flacarile gemene isi dezvolta abilitatea de a creste si de a evolua prin situatii si circumstante. In timp ce unei persoane normale i-ar lua, spre exemplu, luni sau ani de zile sa rezolve o anumita situatie, unui astfel de suflet ii poate lua doar cateva zile.

Chiar daca se iubesc intens, uneori certurile dintre flacarile gemene au pur si simplu loc, sunt inevitabile. In acelasi timp, sunt teribile si nu duc nicaieri… A-ti lovi partenerul prin comentarii rautacioase sau jigniri este ca si cum te-ai rani pe tine. Sunteti prea puternic conectati ca sa loviti in celalalt si sa nu resimtiti in voi insiva lovitura…

Pentru a aduce aceasta relatie la un nivel de armonie, se investeste, se iarta, se depun eforturi, se duc lupte cu sine. O astfel de relatie iti cere propria dezvoltare si evolutie, propria imbunatatire, vointa de a reusi. Dar atunci cand sunteti impreuna si relatia voastra se afla in armonie, este imposibil sa nu-i sesizati efectele benefice pe care le are asupra voastra. Va simtiti mai puternici si mai capabili decat v-ati simtit vreodata, apti de a-i ajuta pe ceilalti si de a ajuta lumea intreaga.

Dragostea voastra este neconditionata si chiar daca poate exista in personalitatea partenerului o trasatura pe care ati considera-o o corvoada in orice alta relatie, in acest caz incercati sa o acceptati si sa o treceti cu vederea.

Flacarile gemene nu sunt suflete identice, chiar daca sunt doua jumatati ale aceluiasi ansamblu. Din contra. Intre ele pot exista multe diferente: diferente de varsta, locatie, obiceiuri, credinta, rasa etc. Uneori pot exista chiar diferente legate de sex (cei doi pot fi de acelasi sex) sau cei doi pot proven din medii si culturi diametral opuse. Deseori, trec prin dificultati, probleme, piedici cauzate tocmai de personalitatile lor diferite, de convingerile si credintele lor diferite, de conditionarile existente.

Aceste diferente nu pot insa dizolva legatura extrem de puternica si naturala care ii leaga. Exista o ‘uniune” puternica care ii leaga in ciuda tuturor acestor aspecte. A fi unul langa celalalt este echivalent pentru ei cu a fi sau a reveni “acasa”, la energia de care au nevoie pe termen lung. Nicaieri si langa nimeni altcineva nu se pot simti atat de in elementul lor si atat de bine, atat de “acasa”. Chiar daca intre flacarile gemene exista o atractie intensa in mai toate aspectele, cei doi constientizeaza ca la un nivel spiritual sunt o singura fiinta. Acceptarea si constientizarea acestei unitati le este de mare ajutor in depasirea diferentelor existente intre ei.

Se prea poate ca unele dintre flacarile gemene sa fi “fugit” initial de o astfel de relatie. Cum spuneam, nu este o relatie usoara, fara compromisuri. Uneori copleseste, alteori te face sa te simti vulnerabil, alteori pare prea puternica pentru tine si are tendinta de a te destabiliza. Pot trece ani de zile pana cand intelegeti ca locul vostru este unul langa celalalt, ca apartineti, oricat v-ati opune, unul altuia si sa va asumati responsabilitatea acestei relatii.

De obicei aceasta acceptare poate parveni prin intermediul unei pierderi, al unei probleme de sanatate sau al unui eveniment personal tragic. Trebuie sa invatati sa va armonizati karma si sa va echilibrati reciproc fara a-i testa limitele celuilalt si fara a-l atata (exista aceasta tendinta in astfel de relatii si de obicei limitele se incalca fara precedent, asa cum nu a mai fost in nicio relatie pana acum).

Chiar daca relatia voastra pare a fi una de tip on-off, cu despartiri si impacari, impacari si iar despartiri si iar impacari, cu urcusuri si coborasuri extreme, cu pasiuni si dureri extreme, ceva mai presus de voi pare a va aduce iarasi impreuna. Inconstient sau nu, amandoi tanjiti sa fiti iarasi inapoi. Sunt “semne” in jurul vostru care va amintesc unul de celalalt si, in ciuda faptului ca familia si cunoscuti aduc mereu in discutie persoane care ar fi, privind logic si rational situatia, cu adevarat parteneri “mai buni”, “mai potriviti” pentru voi, credeti in voi, in dragostea voastra si in faptul ca destinul vostru este sa fiti impreuna.

Intre voi nu exista bariere de comunicare si relatia voastra este una total sincera, total deschisa. Simtiti ca exista un astfel de nivel de prietenie si intimitate ce nu se poate compara cu niciuna dintre relatiile pe care le-ati trait pana atunci.

Intre flacarile gemene exista si o legatura de tip energetic. Chiar daca nu se afla fizic unul langa celalalt si nici nu au comunicat recent, fiecare “simte” si resimte cand celalalt este agitat, stresat, bolnav sau are un nivel de energie scazut. Intuiesc de asemenea nivelul energetic al celuilalt. Este adevarat ca cei doi au energii diferite, unul de tip yin, celalalt de tip yang, insa scopul final este de a reuni aceste energii.

Functioneaza cel mai bine atunci cand se stiu ca sunt impreuna si ca sunt in armonie. Cand sunt separati, certati sau suparati unul pe celalalt, fluxul de energie scade in cazul amandurora. Ambii se comporta ca si cand ar functiona la o capacitate scazuta sau mai putin optima. Impreuna, isi gasesc armonia energetica si pot sa fie 100% ceea ce sunt. Impreuna, au un sentiment al implinirii si al plenitudinii asa cum nu au mai avut niciodata.

Stiind ca sunt separati sau ca nu pot fi impreuna, simt durere fizica si mentala, se simt singuri si goi. Cu cat se apropie mai mult unul de celalalt cu atat mai mult devin un intreg, chiar daca isi pastreaza individualitatile. Legatura dintre ei pare a fi una telepatica si empatica, fiecare aflandu-se in permanenta conectat la emotiile celuilalt. Actul sexual, chiar daca pasional si reusit, pare a fi ceva sacru, un fel de act religios prin care va puteti exprima intr-un mod minunat dragostea unul fata de celalalt.

sursa: http://www.garbo.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share