Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Restart perfect în Liga 2: Politehnica – Gloria Buzău 2-0!

Politehnica Timişoara a început cu dreptul jocurile de campionat din anul 2021. Alb-violeţii s-au impus cu 2-0 (0-0) în faţa Gloriei Buzău în prima partidă din Liga 2 disputată în acest an, joc care a contat pentru runda a 16-a. Căpitanul Ioan Mera şi mijlocaşul Dorin Codrea au fost marcatorii celor două goluri.

Echipa noastră a avut prima mare ocazie de gol astăzi pe arena “Dan Păltinişanu” în minutul 6. Popovici a centrat la colţul lung, dar Munteanu nu a reuşit să cadreze pe poartă. Apoi, în minutul 14, Ivanovici a trimis cu capul din careul mic la centrarea lui “Munti”, dar mingea a trecut peste transversală. În următoarele minutele cele două echipe au preferat să nu rişte din punct de vedere defensiv pe un teren greu, cu toate acestea au mai existat momente notabile. Oaspeţii au replicat prin Paţurcă, şut sub bară din lovitură liberă, dar Hindrich a respins în corner. Apoi, în minutul 32 Ioan Mera a fost lovit în mijlocul careului advers de portarul Stoian, dar arbitrul Mircea Ardelean a lăsat jocul să continue.

Golurile poliste au fost păstrate pentru partea secundă. În minutul 61 Munteanu a centrat din lovitură liberă laterală şi căpitanul Ioan Mera a trimis în plasă pentru 1-0 cu o lovitură de cap din apropierea porţii. Minutul 68 a adus o nouă reuşită în dreptul Politehnicii. Acelaşi Alex Munteanu a centrat de această dată din corner iar Dorin Codrea a punctat cu piciorul de la colţul lung, portarul advers respingând balonul de după linia porţii înainte ca mijlocaşul nostru să trimită din nou în poartă pentru siguranţă. Petre Ivanovici a dorit şi el să marcheze astăzi, dar Stoian a respins din zona vinclului execuţia timişoreanului (min. 78).

Politehnica a acumulat 27 de puncte din 15 meciuri disputate şi a urcat pe poziţia secundă în Liga 2. În etapa a XVII-a alb-violeţii joacă pe terenul Unirii Slobozia, meci programat sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11.00.

Politehnica: Hindrich ** – Sofran *, Mera (cpt.), Scutaru, Popovici – Coadă (46, Casado), Cioinac – Munteanu (90+2, R. Rus), Ivanovici (90, D. Radu **), Manea (46, Codrea) – Plazonja (89, Axente). Pe bancă: Păduraru – Jurj *, Bocşan, Ignea. Antrenor: Dan Alexa.

Gloria Buzău: Stoian – S. Pîrvulescu **, Vîrtej, Ghinga, C. Toma – Balgiu, Paţurcă (69, Chică-Roşă) – Ciobanu, Andronic (81, Roşu), Nedelea * (69, Tucaliuc *) – Iurcu (81, C. Stoica). Pe bancă: Horeboiu ** – Perju, Postoarcă, Anton, C. Petre. Antrenor: Ilie Stan.

Declaraţii:

Dan Alexa: „A fost un meci complicat, un meci dificil, am întâlnit o echipă bună a Ligi a II-a care a pus probleme tuturor echipelor. O echipă care are ca obiectiv play-off-ul, deşi nu poate să promoveze. A fost un meci echilibrat în prima repriză, ne-au surprins pe zonă centrală, apoi am fost mai consistenţi în repriza a doua. Şi am tranşat jocul. Cred că meritam victoria, îi felicit pe băieţi! Astăzi a fost un arbitraj foarte bun, o victorie meritată şi foarte importantă. Aşa cum ştiţi sunt zece echipe pe şase poziţii. Obiectivul nostru imediat e accederea în play-off şi orice pas greşit poate conta enorm la final”

Întrebat dacă a fost totuşi un arbitraj bun, el fiind avertizat în prima repriză: “… a fost un arbitraj bun, cu domnul arbitru de azi, s-a achitat bine de sarcini, am văzut şi reluările după joc, a arbitrat bine, e un arbitru de viitor”.

“Diferă puţin, miza era foarte mare astăzi, chiar dacă Astra e un adversar de nivel superior, multe nu aveam de pierdut, pentru că în orice situaţie, aşa cum s-a întâmplat – am fost eliminaţi din Cupa României – nu e un capăt de ţară. Dar dacă astăzi nu am fi luat cele trei puncte ne-ar fi fost greu în perspectiva următoarelor meciuri. Echipa aceasta are nevoie de victorii, avem o echipă bună în momentul acesta, cu jucători cu experienţă, jucători buni. E o victorie care poate să tragă după ea un parcurs bun spre foarte bun.

Dacă terenul a înfluenţat abordarea jocului: Exact, şi Ilie Stan, din ce am văzut de pe margine, le-a cerut să joace mai direct, se pasează destul de greu pentru că era foarte de moale şi e normal să te adaptezi repede la ce-ţi oferă gazonul.

Ilie Stan: ” „Am pierdut exact la ce pregătisem şi anume fazele fixe. Tot timpul în această perioadă am cerut jucătorilor să eliminăm cornerele, fazele fixe, loviturile din preajma careului pentru că au echipă bună, masivă, cu experienţă şi ne pot domina la aceste faze. Este păcat că am venit până aici şi nu am reuşit să luăm niciun punct. Dacă ne dominau sau dacă veneau peste noi, aveau o dinamică extraordinară, poate nu eram supărat, dar asta este şi încercăm să învăţăm din greşeli”

La aceeaşi întrebare despre teren: „Sigur, acum ştiţi cum îi, când să mai şti în ziua de azi când ai teren bun, când nu ai, când de două săptămâni mă uit doar la cum e vremea. Ba îi -10 grade, ba plus opt grade, şi e foarte greu. Una peste alta îi felicit pe cei de la ASU, pentru cele trei puncte, nouă nu ne rămâne decât să învăţăm din greşeli şi la meciul următor, de joi, cu Rapidul, să câştigăm cele trei puncte puse în joc”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share