Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a coordonat, ieri, reuniunea Comitetului interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În cadrul reuniunii, a fost analizat stadiul procesului de aderare, după finalizarea cu succes a primei etape, prin depunerea, la Paris, a Memorandumului Inițial, la finalul anului trecut.
Premierul a cerut tuturor instituțiilor responsabile de îndeplinirea standardelor OCDE să trateze cu maximă prioritate activitățile necesare pentru atingerea obiectivelor de linie.
“Vă cer să participați activ la toate reuniunile de lucru ale OCDE, să îndepliniți, la termen, toate obligațiile care vă revin, incluzând aici răspunsurile la clarificările solicitate de experții Organizației, implementarea măsurilor aferente și evaluarea permanentă a stadiului procesului de aderare. La nivelul Guvernului, aveți tot sprijinul asigurat pentru a gestiona optim întregul parcurs. Pentru România, aderarea la OCDE este obiectiv strategic și va aduce investiții străine consistente și o creștere a standardului de viață pentru români. Cel mai important beneficiu va fi transformarea administrației românești într-una armonizată cu standardele occidentale, pe care statele dezvoltate din OCDE le implementează deja cu succes”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Excelența în educație, premiată la Târgoviște
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Tensiunile dintre fermierii din Lungulețu și autorități, aplanate în urma unei întâlniri oficiale