Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat a participat astăzi, 28 aprilie 2025, la deschiderea celei de-a 49-a Reuniuni Regionale a Inițiativei de Pregătire și Prevenire a Dezastrelor pentru Europa de Sud-Est (DPPI SEE).
Activitatea, care a reunit la București reprezentanți ai statelor membre DPPI, s-a desfășurat în prezența șefului Secretariatului DPPI SEE – Dr. Rade Rajkovchevski, reprezentantului din partea Consiliului de Cooperare Regională (RCC) – Shenasi Iseni și a șefului Direcției Generale pentru Protecție Civilă din cadrul DSU, general de brigadă Marius Daniel Dogeanu.

Cu această ocazie, au fost expuse aspecte privind cooperarea internațională în cadrul Inițiativei, rezultatele înregistrate ca urmare a diferitelor activități desfășurate, precum și noi perspective de dezvoltare și îmbunătățire a activității. Totodată, șeful DSU a prezentat progresele realizate în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență și a accentuat importanța cooperării regionale în domeniul pregătirii și prevenirii dezastrelor.

Agenda activității a cuprins și o sesiune de dialog cu reprezentanți ai instituțiilor partenere relevante în domeniul protecției civile cu atribuții pe linie de protecție civilă în vederea deschiderii unor oportunități de cooperare.
Evenimentul va continua și mâine, prilej cu care reprezentanții autorităților de Protecție Civilă din statele membre vor prezenta realizările recente în domeniul managementului riscurilor de dezastre, vor împărtăși exemple de bune practici și vor formula recomandări pentru eficientizarea intervențiilor și consolidarea rezilienței comunităților.
Reuniunea Regională a DPPI SEE este organizată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în conformitate cu angajamentele asumate de țara noastră la nivel internațional, în cadrul Inițiativei și se desfășoară în perioada 28–29 aprilie 2025, la București, sub egida președinției exercitate de România în cadrul Inițiativei în anul curent.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice