Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.9% universități din lume dintr-un total de 20.966 de instituții de învățământ superior clasificate de către Center for World University Rankings (CWUR), ediția 2024, ocupând poziția 1442 la nivel internațional. La nivel național se situează pe cel de-al cincilea loc, în contextul în care doar opt universități din România au fost ierarhizate în clasamentul celor mai bune 8% universități din lume.
Acest clasament, publicat din anul 2012, este unic prin faptul că se bazează doar pe indicatori de performanță obiectivi pentru toți cei patru piloni cheie care stau la baza metodologiei clasamentului (calitatea educației, inserția profesională a absolvenților, calitatea personalului academic și performanța cercetării), fără a se baza pe sondaje de opinie și pe informații raportate de universități. Clasamentul pune accent egal pe educație și cercetare, iar cele aproape 21.000 de universități sunt analizate și clasificate în funcție de performanțele lor.
CWUR măsoară performanța universităților pe baza a 4 indicatori de performanţă: calitatea educației (25%), inserţia profesională a absolvenților (25%), calitatea personalului academic (10%) și performanța cercetării (40%). Acest ultim indicator este împărțit astfel: rezultatele cercetării – număr de articole (10%), publicațiile de înaltă calitate – număr de articole apărute în jurnale de top (10%), influența cercetării – număr de articole apărute în jurnale de mare influență (10%) și citările – număr de articole cu număr mare de citări (10%).
The Center for World University Rankings este o organizație de top, localizată în Emiratele Arabe Unite, care oferă consultanță politică, perspective strategice și servicii de consultanță guvernelor și universităților pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale și de cercetare. CWUR publică un clasament universitar global, cunoscut pentru obiectivitate, transparență și consecvență, fiind unul dintre cele 9 ranking-uri recunoscute oficial și de Ministerul Educației Naționale, prin includerea rezultatelor sale în metaranking.
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://cwur.org/2024.php
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara