Pentru al doilea an consecutiv, Fundația Comunitară Timișoara și Decathlon lansează apelul de proiecte RO Bike Valley, un fond de finanțare pentru promovarea mersului pe bicicletă, educației și inovației în județele Timiș, Caraș Severin și începând cu această ediție, și județul Arad.
Finanțările celei de-a doua ediții pot fi accesate de organizații non-guvernamentale, grupuri de inițiativă cetățenești, dar și de școli și licee din cele 3 județe. Practic, toți cei care au o idee și își doresc să se implice în promovarea utilizării bicicletei în rândul copiilor și tinerilor, sau doresc să organizeze campanii de educare și conștientizare pentru siguranța în trafic a bicicliștilor, pot transmite propunerea lor AICI.
„Prima ediție a Fondului RO BIKE VALLEY a avut un impact peste așteptări, cu peste 7000 de persoane (în special copii) implicate, în activități care promovează bicicleta ca mijloc de transport, respectarea regulilor de circulație și a protejării mediului înconjurător. Astfel, în cea de-a doua ediție extindem aria de acoperire a fondului și continuăm să încurajăm organizațiile și grupurile de inițiativă din Timiș, Caraș Severin, dar și Arad, să dezvolte proiecte dedicate mersului pe bicicletă și a educației rutiere. Ne bucurăm de orice idei creative care au la bază două roți, pedale, și mobilizarea comunităților într-un mod distractiv și responsabil.” (Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara).
„Ro Bike Valley este un proiect de economie circulară locală, centrată în jurul bicicletei, iar o componentă importantă din acest proiect este implicarea socială și introducerea bicicletei în viața de zi cu zi a oamenilor din regiunea noastră. După un prim an de succes, ne bucurăm să vedem impactul pozitiv pe care îl are Fondul RO BIKE VALLEY în utilizarea bicicletei și ne dorim să continuăm creșterea lui, în paralel cu celelalte elemente de producție, reutilizare, comercializare și dezvoltare din cadrul proiectului.”, (Raul Buzgar, Production Country Leader Decathlon România).
Solicitanții vor completa o scrisoare de intenție prin care își vor descrie ideea pe care doresc să o pună în aplicare. Cei selectați vor pregăti și completa cererea de finanțare, în perioada 24 octombrie – 27 noiembrie 2022, iar proiectele vor putea fi implementate începând cu 1 ianuarie 2023. Finanțarea nerambursabilă acordată este în proporție de 100% și va fi acordată sub formă de microgranturi (maxim 5000 lei) și granturi medii (maxim 15.000 lei).
Mai multe detalii despre acordarea granturilor și mecanismele de finanțare puteți afla pe www.robikevalley.ro și pe www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan