Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Romario Rus, a semnat cu Poli Timișoara

Romario Rus s-a alăturat alb-violeţilor. Mijlocaşul sosit liber de la Comuna Recea a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Politehnica Timişoara.

Romario Teodor Rus s-a născut în data de 7 iulie 1994, la Dej. A crescut la Unirea Dej şi apoi a jucat timp de patru ani pentru Olimpia Satu Mare la nivelul eşalonului secund. De la începutul anului 2018 a fost jucătorul celor de la ACS Fotbal Comuna Recea, grupare alături de care a promovat vara trecută din Liga a III-a în a II-a. În prima parte a campionatului curent a marcat două goluri în 13 partide pentru maramureşeni. Unul dintre ele a fost chiar în duelul direct cu Politehnica, celălalt, în poarta Craiovei (ambele jocuri s-au încheiat cu scorul de 3-3). De asemenea a mai înscris o dată şi în Cupa României. Romario evoluează cu precădere pe postul de mijlocaş central, dar poate îndeplini mai multe roluri în linia mediană.

“Bine v-am găsit, gândurile sunt măreţe, sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor. Mă bucur foarte mult că am ajuns la o echipă cu un nume foarte mare în fotbalul românesc. Un club cu istorie, de tradiţie şi foarte iubit. Eu m-am simţit bine la toate echipele la care am jucat. Îmi place stabilitatea şi sper să fie la fel şi aici. Mi-ar face mare plăcere pentru că e un oraş frumos şi o echipă frumoasă. Ar fi extraordinar pentru mine să promovăm, mai ales pentru că nu am jucat până acum în Liga I. Să sperăm că ne îndeplinim obiectivul, eu voi ajuta cât pot de mult”, Romario Rus

Alb-violeţii au intrat în cantonament

Lotul Politehnicii a început astăzi stagiul de pregătire fixat pe plan local între 15 şi 26 ianuarie. Alb-violeţii sunt cazaţi în condiţii foarte bune la Casa Politehnicii 2 şi vor continua antrenamentele la Baza Sportivă Nr. 2.

În această perioadă echipa noastră va disputa şi trei partide amicale. Primul va fi luni, 18 ianuarie, de la ora 13.00, cu Pobeda Stár Bišnov (L4 Timiş), joc stabilit la Dudeştii Vechi, dar a cărui locaţie poate fi modificată în cazul în care condiţiile meteo nu sunt favorabile. Al doilea test va fi joi, 21 ianuarie, pe terenul colegei de eşalon CSM Reşiţa, iar la finele stagiului centralizat, marţi, 26 ianuarie, vom primi la Timişoara vizita celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu.

„Este o perioadă grea pentru un fotbalist, cu încărcări fizice şi tehnico-tactice. Am încercat să aducem toţi jucătorii la un nivel optim pentru a pregăti perioada următoare, în care vor fi jocuri amicale. Am văzut şi nişte jucători în probe, despre care am avut referinţe bune, încercăm să găsim jucători tineri care sunt de perspectivă. Vom intra într-un stagiu de pregătire de 11 zile, vom avea şi nişte jocuri amicale şi astfel se va cristaliza şi un prim 11 sau 13-14”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Antrenamentele se desfăşoară la Baza 2 a Politehnicii. Zilele cu câte două şedinţe de pregătire vor alterna cu cele în care vor avea loc un antrenament dimineaţă, urmat de un program de vizionare după amiază. „Încercăm să ne umplem timpul cât mai eficient, să ajungem la un nivel optim la ora primului joc”, a specificat Dan Alexa.

Lotul Politehnicii în cantonament*: Otto Hindrich, George Păduraru (portari); Nicolae Sofran, Călin Jurj, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Cristian Bocșan, Claudiu Pamfile, Rareş Bîrloveanu (fundași); Jose Casado, Sergiu Popovici, Ionuţ Coadă, Dorin Codrea, Luchian Gologan, Alin Ignea, Denis Radu, Romario Rus, Alexandru Munteanu, Doru Andrei, Sabin Iosif, Alexandru Gaşpar, Alin Manea, Petre Ivanovici (mijlocaşi); Mircea Axente, Stjepan Plazonja, Robert Ehling (atacanţi).

*În perioada următoare vor mai avea loc modificări în lot.

Specificăm de asemenea că mijlocaşul Raul Vidrăsan va evolua în sezonul de primăvară sub formă de împrumut la CS Unirea Ungheni 2018 (Liga 3, Seria a 9-a).

Distribuie acest articol Oficial Media
Share