ROXANA IORDACHE a fost nominalizată la PREMIILE EXCELLENTIA ale Universității Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ediția a IV-a, 2016, eveniment ce va avea loc pe 26 mai.
Omul-copil, Roxana Iordache este cea care a reușit să atingă performanțe extrem de frumoase pentru vârsta ei, dar și pentru sacrificiile pe care le face un student ”plecat de acasă” să-și ia singur lumea în cap, tocmai la Cluj-Napoca. Știm cu toții cât este de greu să fii departe de familie, de prieteni, de cei alături de care ai copilărit și să alegi un drum pe care puțini îndrăznesc să pășească, acela al libertății într-o mare de responsabilitate. Pentru mine, personal, Roxana Iordache este un model, acel model pe care cu raritate îl găsești în zilele noastre, mai ales pentru calitățile umane mărețe de care dă dovadă, de o forță imensă pe care în mod sigur o împarte celor din jurul ei în fiecare zi…unul din acele momente este atunci când le zâmbește și îi îmbrățișează din toată inima (căci are o inimă MARE), probată de mine. 😉
Despre câte ținte a reușit să cucerească Roxana până în prezent, veți vedea anexat într-un CV, acestui articol. Am vrut doar să-i multumesc ca EXISTĂ și că lumea aceasta în mod sigur este un loc mai bun și datorită ei, a iubirii și dăruirii personale în tot și în toate. Te imbrățișez, Roxana Iordache! Ai deja votul meu! (Oana Grigore)
Printre miile de lucruri pe care Roxana le face, are timp să scrie si pentru Oficial Media, așa cum poate numai un profesionist știe să o facă (aveți AICI un exemplu din articolele semnate de ea). Și ca să dau puțin ”din casa” atunci când i-am cerut un CV mi-a spus că are unul doar în engleză, i-am spus și eu că mi se pare perfect logic pentru un om atât de inteligent…:) Acum așteptăm varianta în limba română.
Am rugat-o însă să ne ofere câteva cuvinte despre această nominalizare și desigur o parte din discursul pe care îl va ține atunci când va câștiga premiul cel mare:
”Faptul că anul acesta am fost nominalizată în cadrul Premiilor Excellentia, ale Universităţii Babeş-Bolyai este un prilej de onoare şi bucurie. Pot să spun că în toate activităţile pe care le desfăşor în calitate de student sunt inspirată de oamenii frumoşi cu care interacţionez: părinţi, prieteni, colegi, cadre didactice, etc. Mediul academic m-a învăţat înainte de a fi un bun profesionist, să fiu om. Sunt recunoscătoare pentru întreaga experienţă de student a Universităţii Babeş-Bolyai şi mândră că sunt parte din ea. Îi felicit pe această cale şi pe colegii mei din Consiliul Studenţilor din Universitatea Babeş Bolyai pentru al patrulea an de organizare a acestui proiect. Dacă simţiţi că rezultatele şi acţiunile mele sunt demne de câştigarea acestui premiu, vă mulţumesc pentru susţinere! Felicitări tuturor studenţilor nominalizaţi şi mult spor şi dedicare în proiectele viitoare!” (Roxana Iordache, masterand anul I, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala)
AICI o poți VOTA pe Roxana Iordache, sectiunea Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Informații referitoare la Premiile Excellentia si Regulament
Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai susține excelența în mediul academic. În acest sens, Premiile Excellentia, proiectul organizat de către Consiliul Studenților, are scopul de a exprima recunoștința și aprecierea pentru acei studenți și acele cadre didactice care, prin rezultatele lor, demonstrează excelență în domeniul lor de
activitate.
Aflat la cea de-a patra ediție, proiectul își propune premierea a 21 de studenți și 21 de cadre didactice, câte unul din fiecare facultate a Universității. În semn de apreciere şi recunoştinţă pentru prestaţia didactică deosebită, pentru implicarea şi dedicarea dovedite în îndeplinirea misiunii de educare şi formare a studenţilor dorim să acordăm titlul de Profesor Excellentia câte unui cadru didactic din fiecare facultate. Analog, în semn de recunoaştere a performanţei academice deosebite şi a pasiunii dovedite pentru domeniul studiat, dorim să acordăm titlul de Student Excellentia câte unui student din cadrul fiecărei facultăți.
Procedura de selecție a câștigătorilor
Selectarea câștigătorilor Premiilor Excellentia se va realiza în 3 etape: nominalizare, vot online și evaluare de către o comisie la nivel de facultate.
1. Nominalizarea studenților și a profesorilor la Premiile Excellentia
Timp de 7 zile (3-10 mai), orice membru al comunității academic din Universitatea Babeș-Bolyai poate nominaliza unul sau mai mulți studenți, respectiv cadre didactice, completând formularul de nominalizare de pe site-ul www.csubb.ro (secțiunea Ce facem –Premiile Excellentia).
2. Procedura de vot
Procedura de vot vine în continuarea celei de nominalizare. Pentru fiecare facultate, toți studenții și cadrele didactice nominalizate vor putea fi votați de către toți membrii comunității academic. Votul va fi organizat electronic, pe site-ul Consiliului Studenților (www.csubb.ro).
3. Jurizarea studenților și a cadrelor didactice
În același timp cu procedura de vot, la nivelul fiecărei facultăți se va organiza o comisie alcătuită din: Prodecan (responsabil cu activitatea studenţilor sau cea de cercetare), Studentul Senator şi Studentul Cancelar. În cazul în care Studentul Senator sau Studentul Cancelar este nominalizat, acesta va fi înlocuit în comisie de către un alt membru
al Consiliului Facultăţii. În cazul în care Prodecanul este nominalizat, locul lui în comisie va fi preluat de către un Director de Departament. În alte situaţii excepţionale va fi consultat Consiliul Studenţilor.
Scopul acestei comisii este evaluarea tuturor studenților nominalizați, respectiv a tuturor cadrelor didactice. Punctajul obținut de către fiecare se va adăuga ponderat numărului de voturi obținute, conform formulei din anexa la acest regulament. În acest fel, dorim să asigurăm un echilibru între popularitatea și meritul fiecărui câștigător.
Punctajul maxim acordat de comisie este de 100 de puncte.
Dispoziții tranzitorii
În vederea facilitării evaluării de către comisie, toți studenții nominalizați, au
obligația de a trimite în perioada 11 – 16 mai CV-ul lor (precum și alte documente care să
ateste activitatea lor) la secretariatul facultății.
Calendarul desfășurării evenimentului:
3 – 10 mai Nominalizarea candidaților (www.csubb.ro)
11 – 16 mai Studenții nominalizați vor depune documentele necesare evaluării de
către comisie la secretariatul facultății;
16 – 18 mai Întrunirea comisiilor la nivel de facultate și evaluarea nominalizărilor
11 – 19 mai Vot online (www.csubb.ro)
26 mai Gala de decernare a Premiilor Excellentia
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bill Gates ne prevede viitorul: “Chiar dacă vom evita un război major, ne vom confrunta oricum cu o nouă pandemie”
Răzvan Constantinescu – președinte. Manifest – Dan Diaconu
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
LIFE STYLE
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfaturi pentru o viață fără oboseală și cu un somn odihnitor
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târguri tradiționale și evenimente sportive unde vor fi prezenți jandarmii dâmbovițeni
A X-a ediție a Congresului Internațional EMI de Antreprenoriat și Științe Sociale la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Vizita degelației Universității „Valahia” din Târgoviște, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău