Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ anunță că, în numele celor peste 350.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, organizează miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12.00, pichetarea sediului Guvernului. La protest participă aproximativ 1000 de membri de sindicat. Protestul este legat de salarizarea necorespunzătoare a salariaților și în special a personalului nedidactic și didactic-auxiliar. Majorarea actuală este sub inflație, iar o parte din angajați nu primesc nimic!

”Protestăm!
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă. Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire.

În ceea ce privește salarizarea personalului didactic, nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice.
Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze.
Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situație revoltătoare: se constată o creștere a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual.

Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.

În acest context, federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior, consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații” se arată în comunicatul organizatorilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan