Salvamont Dâmbovița partener oficial în cea mai importantă competiție montană

În perioada 15-17 iulie zona Peștera a fost gazda uneia dintre cele mai importante competiții sportive de alergare montană din România- Marathon 7500. Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița în calitate de partener oficial al Marathon 7500 a asigurat asistența, mentenanța și logistica cu un numar de șapte salvatori montani, medic și asistent medical pe toată durata de deșfășurare a concursului de alergare montană.
Echipa de salvatori aflată la Baza Peștera a intervenit în mai multe rânduri în sprijinul concurenților deshidratați sever, dar și a celor care au prezentat afecțiuni minore datorate efortului fizic susținut.
Concursul de alergare montana a avut doua probe, prima fiind cu o lungime de 90 km și o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 7500 metri, iar cealaltă cu o lungime de 45 km și o diferență de nivel de 3700 metri, la linia de start fiind prezenti un număr de 540 sportivi.

Traseul pentru proba de 90 km:
Salvamont Pestera – Cab. Valea Dorului P1 Cab. Valea Dorului – Cab. Poiana Stanii P2 Cab. Poiana Stanii – Cab. Piatra Arsa P3 Cab. Piatra Arsa – Intersectie Jepi P4 Intersectie Jepi – Jepii Mici- Cab. Babele P5 Cab. Babele – Salvamont Pestera P6 Salvamont Pestera – Cab. Omu P7
Cab. Omu – Valea Cerbului – Gura Diham P8
Gura Diham – Poiana Izvoarelor – La Prepeleac P9
La Prepeleac – Bucsoiu – Cab. Omu P10
Cab. Omu – Ciubotea – Bran P11
Bran – intrare Valea Gaura P12
Intrare Valea Gaura – Valea Gaura – Cab. Omu P13 Cab. Omu – Doamnele – Poiana Gutanu P14 Poiana Gutanu – Saua Strunga P15
Saua Strunga – Salvamont Pestera SOSIRE Traseul pentru proba de 45 km:
Salvamont Pestera – Valea Obarsiei – Omu P1
Omu – Valea Cerbului – Gura Diham P2
Gura Diham – Poiana Izvoarelor- La Prepeleac P3
La Prepeleac – Bucsoiu – Cab. Omu P4 Cab. Omu – Doamnele – Poiana Gutanu P5 Saua Strunga – Salvamont Pestera SOSIRE
Tot în acest weekend afluxul de turiști a fost unul foarte mare în zona Padina – Pestera, însumând un număr de aproximativ 6000 de turiști și 700 autoturisme, toate spațiile de cazare din zonă fiind ocupate în proportie de 100%.
Va reamintim ca pentru orice informatie legata de starea vremii, starea traseelor turistice sau in caz de urgenta puteti apela la numarul de telefon 0-SALVAMONT (0725.826.668) sau 0726.686.685 direct la Baza Salvamont Salvaspeo Pestera.
Comunicat de presă Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița


