Salvaţi Copiii: 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Salvaţi Copiii: 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor

Un procent de 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază, cum ar fi medicamente sau consultaţii medicale pentru o problemă de sănătate, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, cheltuieli legate de educaţia acestora, facturile cu utilităţile locuinţei, pe fondul crizei socio-economice, indică un sondaj al Salvaţi Copiii România.

Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii România transmis, luni, Agerpres, ancheta a fost realizată în perioada 21 – 31 octombrie în rândul familiilor beneficiare ale programelor organizaţiei.

Datele anchetei realizate de Salvaţi Copiii România arată că 96% dintre aceste familii au indicat printre sursele de venit transferurile sociale (alocaţii, indemnizaţii, burse şi ajutoare sociale), pentru mai mult de una din zece gospodării (12%) acestea constituind unica sursă de venit.

Peste o treime dintre gospodăriile cuprinse în eşantion (38%) au trei sau mai mulţi copii, iar 8% – cinci sau mai mulţi.

Un procent de 19% dintre gospodării primesc sume de bani de la rudele care muncesc în străinătate, iar pentru 5% acestea reprezintă unicul venit al familiei (exceptând transferurile sociale). Pentru 98% dintre gospodării cheltuielile s-au majorat.

Peste o treime din gospodării (34%) se bazează (şi) pe venituri din munca ocazională, iar pentru aproape o cincime din eşantion (18%) aceste venituri sunt unica sursă de bani a familiei (exceptând transferurile sociale). Mai mult decât atât, 14% din gospodării se bazează doar pe munca ocazională a unui singur membru al familiei.

În ceea ce priveşte pensiile, ele se numără printre sursele de venit ale 18% dintre gospodării, pentru 4% reprezentând sursă unică (exceptând celelalte transferuri sociale), iar în cazul a 3% o singură pensie reprezintă unicul venit al familiei.

Jumătate dintre gospodării încearcă să facă economii la utilităţi şi alimente, fapt care riscă să afecteze bunăstarea copiilor. În contextul socio-economic actual şi cheltuielile legate de educaţie şi sănătatea copiilor sunt diminuate în multe familii pentru a face faţă valului de scumpiri. În ceea ce priveşte alte cheltuieli pe care familiile le reduc sau la care renunţă, cel mai frecvent indicate sunt vacanţele/activităţile de timp liber şi renovarea locuinţei.

Două din cinci gospodării (40%) spun că au venituri mai mici toamna aceasta faţă de cea din 2021, pentru 41% veniturile sunt la fel, iar 18% dintre familiile din eşantion se bucură de venituri majorate.

Cele mai multe familii îşi îndreaptă speranţa de a primi sprijin pentru depăşirea efectelor crizei economice către actorii non-statali (ONG-uri, biserică).

De Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, organizaţia Salvaţi Copiii România le recomandă autorităţilor să identifice şi să implementeze de urgenţă măsuri prin care să se asigure că impactul crizei economice „nu va fi decontat de copiii care deja se confruntă cu anumiţi factori de vulnerabilitate”.

Potrivit datelor oficiale Eurostat, în 2021 circa 1,5 milioane de copii din România (41,5%) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share