Trei persoane, doi adulți și un copil de 8 luni, aflate la scăldat pe râul Strei, în zona localității Streisângeorgiu, au fost salvate de pompierii din Hunedoara și Deva, după ce au rămas izolate, ieri după-amiază, pe o insulă formată în urma deversării apei dintr-un lac de acumulare al unui baraj aflat în amonte, pe cursul apei.
La sosirea salvatorilor, cele trei persoane se aflau pe o suprafață de uscat neatinsă încă de apa care, în urma deversării controlate, curgea învolburată și cu un volum din ce în ce mai mare.
Misiunea pompierilor a fost deosebit de dificil, ă pentru că s-a identificat cu greu o porțiune de pe mal, de unde, au putut fi trimise echipajele cu bărcile de salvare.

În timpul operațiunii de deplasare spre locul unde se aflau persoanele izolate, salvatorii au ținut legătura, prin telefon, cu tatăl copilului, pentru a evita eventualele atacuri de panică din partea mamei, aflată cu copilul în brațe, fiind speriată de creșterea bruscă a nivelului apei.
Intervenția s-a efectuat cu echipaje de salvare din care au făcut parte inclusiv pompieri scafandri și alpiniști.
Cele trei persoane au fost extrase în siguranță și evaluate medical de către echipajul SMURD, refuzând, ulterior, transportul la spital.
RECOMANDĂRI
Pentru sezonul estival, când intenționați să vă petreceți timpul liber la scăldat, I.S.U. Hunedoara vă încurajează să țineți cont de următoarele recomandări:
– mergeți doar în locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
– evitaţi lacurile, canalele sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
– respectați panourile de avertizare „Scăldatul interzis, pericol de înec!”;
– nu intrați singuri în apă, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
– nu săriți de pe platforme, poduri sau de pe alte construcţii;
– nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
– nu lăsați copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
– echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie folosite de către copii sub supravegherea adulților.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum mi-am organizat nunta visurilor mele
Eurodeputatul Maria Grapini a cerut Comisiei amânarea aplicării taxei pe carbon la frontieră
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova